Citate de Octavian Goga

In republica libertatii de gandire, revolutiile sunt crea­toare: ele purifica si fecundeaza.

Sunt seri calme de vară – dulci, moi... seri blânde – seri oneste... În astfel de clipe, nu poţi simţi pasiuni violente. În astfel de seri, îţi revizuieşti conştiinţa şi-ţi ierţi duşmanii... În astfel de seri, se pot citi şi cărţile autorilor mediocri...

De multe ori, privind in sufletul tau ti se pare ca stai in fata unei case cu obloanele trase si cu usile incuiate. O mana necunoscuta a scris pe o hartie in colt de poarta: Plecat fara adresa...

Cei din jurul lui nu pot aprecia indeajuns pe artist. Ca sa vezi un varf de munte, se cere perspectiva departarii.

Am crezut de la inceput in specificul national, adica am crezut ca nu se intra in universalitate decat pe poarta ta proprie. Am crezut in dreptul de a trai al valorilor autohtone, ca o completare a principiului de universalitate. Am zis ca a oprima si a suprima o manifestare de parti­cularism local sufletesc inseamna a fura din marele tezaur al universalitatii. De aceea, pe opresorii care stranguleaza popoarele ii socotesc un fel de talhari ai umanitatii. De aceea, eu, recunoscand un specific national in mod natural, am sustinut ca traditia trebuie sa fie osatura unui popor.

Cred numai in constiinta mea, singura in drept sa-mi arate daca am gresit sau nu.

Adevaratele poezii incep acolo unde se incheie pe hartie.

Despartirile pentru indragostiti nu sunt decat garile in care asteapta proximul tren ...

Cand vad prostii locuind in cele mai stralucite palate, inteleg de ce Diogene traia intr-un butoi.

De multe ori, arta e un sanatoriu in care se vindeca ranile pe care ni le-a dat viata…

Văl de brumă argintie Mi-a împodobit grădina, Firelor de lămâiţă Li se uscă rădăcina.   Peste creştet de dumbravă Norii suri îşi poartă plumbul, Cu podoaba zdrenţuită Tremură pe câmp porumbul.   Şi cum de la miazănoapte Vine vântul fără milă, De pe vârful șurii noastre Smulge-n zbor câte-o şindrilă.   De viforniţa păgână Se-ndoiesc nucii, bătrânii, Plânge-un pui de ciocârlie Sus pe cumpăna fântânii. (Toamnă)

Imi plac in dragoste cei nesatui - ii plang si-i admir. Au ceva din eroismul tragic al indraznetilor care vor sa treaca oceanul inot.

Fereste-te de banalitate. Nu uita ca daca va fi sa te ineci - cel putin nu te ineca intr-un lighean cu apa - arunca-te in ocean...

Sufletul nostru e o urna in care inchidem cenusa patimilor stinse.

Ce ciudata impartire pe roluri: in viata, veselia vorbeste, suferinta tace – in arta e invers. Suferinta striga, veselia aproape nu are cuvant.

O dragoste apusa e ca un vulcan: niciodata nu poti zice c-a trecut pericolul de a izbucni din nou.

Nu cunosc un mai puternic legamant intre doua suflete pe pamant - ca taina aceluiasi pacat.

Dragostea creste in raport direct cu numarul kilometrilor ce fac doi indragostiti ca sa se intalneasca.

Sufletele care nu-si destainuie tainele niciodata… sunt ca odaile cu ferestrele inchise, care nu se aerisesc.

Trecutul e noaptea – iar amintirile, candele, care cu vremea se sting.