Citate despre Amintire

Arta este o lunga suferinta, o intrebare pe care ti-o pui tot mereu tie insuti. Trebuie o suta de flori ca sa faci o picatura de parfum…

Bucuria se impartaseste, nu si durerea. Aceasta ne apartine. E a noastra… Nu sufera imparteala.

Sa traiesti cu amintirile este o treaba buna pentru batranete, in amurgul vietii, cand ai ispravit ce ai avut de facut. Dar sa incepi cu asta din tinerete, inseamna ca mori cu zile.

Sa-ti concepi opera… s-o simti… apoi s-o stapanesti. Sa fii constient de ea… s-o critici ca si cum nu tu insuti ai fi autorul.

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte, Şi-n pieţele, de linişte-acum pline, Şi-aşterne umbra străvezia noapte, Iar somnul cu răsplata trudei vine,   Atunci începe truda mea şi chinul, Şi ceasurile picură-n tăcere: În nemişcarea nopţii simt veninul Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.   În cugetul meu trist, noian de vise, Sfîşietoare gînduri s-au ivit. Iar amintirea iese din abise Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.   Şi recitindu-mi viaţa mea în silă Blestem şi mă cutremur, plîng amar, Dar rîndurile triste de pe filă Răsar prin pînza lacrimilor iar. (Amintire, 1828)

Sa nu te inseli pe tine insuti, ci sa te folosesti de ceea ce ai dobandit — de experienta ta —, pentru a merge mai departe…, mai sus. Sa adaugi ceva in plus la ceea ce ai facut.

Stii prin ce a pedepsit Dumnezeu trufia omului?...Dandu-i amintirea.

Trecutul e noaptea – iar amintirile, candele, care cu vremea se sting.

Amintirea este în inimă. (Scrisori)

Exista amintiri atat de dureroase incat iti pricinuiesc o suferinta fizica.

Amintirea intamplarilor mele vine din viitor, nu din trecut.

Cartea vietii se citeste langa lampa amintirilor.

Nu ne amintim zile, ne amintim clipe.

Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniti.

Vine si clipa in care nu mai putem suporta povara amintirilor care ne apasa. Ele revin una cate una la suprafata si ne strivesc sub regrete si, adeseori, sub remuscari.

Primele noastre impresii sunt singurele care nu se sterg. Restul nu-i decat o repetitie, un rezultat al obisnuintei.

Amintirile: o muzica ce ne vine de undeva de dincolo de orizont.

Şi eu n-am cunoscut toate vocile Lor, şi n-am cunoscut toate femeile, toţi bărbaţii care slujeau în înalta casă de lemn; însă mult timp îmi voi duce amintirea unor feţe tăcute, de culoarea papaiei şi-a plictiselii, ce se opreau în dosul scaunelor noastre ca aştri morţi.

Nu uit nimic și pe nimeni. Iar cine a însemnat ceva în viața mea, un ceas măcar... nu mai are nici o șansă să-l uit.