Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara –
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
(Amurg de toamnă)
Si am adus pamantului, trist si chinuit, inima mea drept ofranda si, adesea, in noaptea fermecata, i-am jurat ca-l voi iubi cu credinta pana la moarte, fara teama, cu povara sa apasatoare de hazard, si ca nu voi dispretui nici una din tainele sale. Astfel, m-am legat de el pe viata.
Cine poate şti
De unde vine vara
Şi încotro se duce
Cântând
Caravana ei verde şi aurie?
Unii zic c-ar veni
Din pământ,
Că-şi trage povara,
Fierbinte şi dulce,
Din bostănărie,
Că se naşte în pepenii verzi,
În miezul lor
Strălucitor
Ca un palat
Luminat
De rubine,
Cu pereţi
De porfir şi nestemate
Şi cu pardoseala purpurie.
Tot ce se poate,
Dar mie
Mi-a spus o fetiţă cuminte
Că-şi aduce aminte
Cum vara vine din copilărie,
Şi cum,
În miros de lapte, de fân şi de fum,
Alunecă de-aici,
Trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici,
Înspre bunici.
(Cine poate şti)
Port in mine o povara apasatoare: povara bogatiilor pe care nu le-am impartit cu altii.
Greutatea lumii
este iubirea.
Sub povara
singuratatii,
sub povara
nemultumirii,
greutatea,
greutatea pe care o purtam
este iubirea.
(Cantec)
© CCC
Ceea ce nu se intrebuinteaza este fara de folos, ceea ce este fara de folos nu este decat o povara.
Cine suporta cu rabdare o nenorocire si-a usurat pe jumatate povara.
Commode, qui calamitatem fert, iam dimidio oneris levatus est.