Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.
(Amintire, 1828)
Şi eu n-am cunoscut toate vocile Lor, şi n-am cunoscut toate femeile, toţi bărbaţii care slujeau în înalta casă de lemn; însă mult timp îmi voi duce amintirea unor feţe tăcute, de culoarea papaiei şi-a plictiselii, ce se opreau în dosul scaunelor noastre ca aştri morţi.
Exista amintiri atat de dureroase incat iti pricinuiesc o suferinta fizica.
Vine si clipa in care nu mai putem suporta povara amintirilor care ne apasa. Ele revin una cate una la suprafata si ne strivesc sub regrete si, adeseori, sub remuscari.
Nu ne dovedim niciodată inteligenţa detestînd‑o pe‑a altora.
Ai grijă de toate amintirile tale. Căci nu le mai poți retrăi.
© CCC
Chiar şi diferiţi, sîntem degetele aceleiaşi palme ce ţine planeta într‑un echilibru perfect, cosmic şi spiritual.
Dragostea este un pod de flori între inimi.
Căutăm mereu ceea ce ne lipseşte, renunţînd la fiinţe care ne lipsesc şi mai mult.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.