În viaţa fiecăruia se întâmplă ca, dintr-odată, poarta trântită în nas să se întredeschidă, zăbrelele să se dea la o parte, nu-ul definitiv să nu mai fie decât un poate, lumea să se transfigureze, un sânge nou să ne curgă prin vine. Aceasta-i speranţa.
(Trestia revoltată)
Dispretuiesc pe aceia care nu nadajduiesc si nu cred in nimic.
Iubirea este un şir infinit de‑ntrebări, pe care facem echilibristica vieţii.
Nimic nu trebuie sa fie inaccesibil sperantelor. Poti spera in orice, pentru ca viata insasi e o speranta.
Omul superior rămâne credincios speranței. A nu persevera este fapta unui laș.
(Herakles, 421-416)
Între pămînt şi cer destinul nostru, curcubeu.
Dragostea nu are nevoie de cuvinte, însă cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste.
Plouă cu soare, toate speranţele vor înmuguri…
Cand sperantele noastre de-abia inmugurite sunt nimicite de un vant hain, fara putinta de a invia, suntem parca mai porniti sa ne inchipuim cat de frumoase flori ar fi putut da ele daca ar fi fost lasate sa infloreasca.
Cei care au mereu dreptate sfîrşesc prin a avea cei mai mulţi duşmani. De aceea este bine să le dai dreptate şi altora…
Dacă adevărul ar avea umbră, i‑am spune Om. Dacă ar avea urmă, i‑am spune călătorie. Dacă ar avea aripi, i‑am spune speranţă. Dacă l‑am şti dinainte, i‑am spune destin. Dacă l‑am uita, i‑am spune moarte. Dacă ar fi revelaţie, i‑am spune Dumnezeu.