Citate de Nina Berberova

Cel care vorbește singur speră să vorbească într-o zi cu Dumnezeu. (Câmpiile Castiliei) ©  CCC

Omul superior rămâne credincios speranței. A nu persevera este fapta unui laș. (Herakles, 421-416)

Speranta. Dorinta si asteptare infasurate in una.

Nimic nu trebuie sa fie inaccesibil sperantelor. Poti spera in orice, pentru ca viata insasi e o speranta.

Acceptăm toamna aşa cum acceptăm primăvara, aşa cum acceptăm întreaga natură. Ştim să preţuim timpul frumos, ne place să privim curcubeul. (Trestia revoltată)

Toate fiintele omenesti traiesc cu idealuri si sperante — inalte sau mediocre —, care dau vietii lor un anumit sens.

În viață, este cu neputință să știi tot, să ai tot, să iubești pe toata lumea și să fii pe placul tuturor.

Speranta este un imprumut acordat fericirii. © CCC  

Când vaporaşul a coborât pe Canale Grande şi când, pe stânga şi pe dreapta, privirea mi-a căzut pe dantela de piatră a palatelor, înnegrită de vreme, m-am simţit proiectată într-o altă dimensiune, în care totul era uşor, dantelat, aerian, unde nu puteai şi, de altfel, nu mai voiai să aplici vieţii şi ţie însuţi măsurile obişnuite, unde nimic nu era ca înainte, unde imposibilul devenea  posibil, povara devenea mai uşoară şi deznădejdea nu mai era decît un amestec de tristeţe şi de bucurie. Ici şi colo, între case, apăreau canale înguste cu poduri minuscule şi biserici ce parcă se topeau în penumbră. În aerul trandafiriu, străluceau lumini roz pal imobile, ele păreau că plutesc pe deasupra apei. Alte lumini, fantasmagorice, verzui, se întretăiau cu primele. Am fost cuprinsă, din cap pînă-n picioare, de o senzaţie de lentoare submarină, de viaţă încetinită, senzaţie pe care n-o mai încercasem niciodată; răsuflarea şi mişcările mele se contopiseră cu mişcarea vaporaşului, în timp ce vedeam defilând, încremenite într-o tristă contemplare, bătrâneţea posacă a palatelor ce priveau apa şi mă priveau pe mine, drapându-se în farmecul lor inaccesibil. Când, în acest ritm uluitor al umbrelor şi al luminilor întretăiate, s-a deschis, la stânga, un uriaş mal povârnit pe care se afla Palatul Dogilor şi, la dreapta, o lagună ce căpăta, în noapte, o formă necunoscută, m-am simţit năpădită de o fericire aproape insuportabilă la gândul că-l voi vedea pe Einar peste câteva minute şi că va fi cu mine în această lume vrăjită, crepusculară. (Trestia revoltată)

Dupa furtunile sufletului, ca si dupa ale naturii, invie flori ce le credeam uscate.

Cand avem un sentiment fara speranta, o mare speranta ne mai ramane: ca niciodata nu-l vom pierde.

Plouă cu soare, toate speranţele vor înmuguri…

“Intr-o zi totul va fi bine”, iata speranta noastra. “Totul este bine de pe acum”, iata iluzia care ne insala.

Viata nu mai are rost cand speranta sau increderea lipseste. Trebuie sa mergi inainte…, deoarece cand totul s-a prabusit si cand sufletul dobandeste certitudinea ca nimic nu mai foloseste la nimic, ca a ajuns la limita poate, iti spui: la ce bun ?

La urma urmei, mâine este o nouă zi. La urma urmelor, e şi mâine o zi. After all, tomorrow is another day. (Pe aripile vântului)

Nadejdea si teama sunt nedespartite; nu exista teama fara nadejde si nadejde fara teama…nu suntem niciodata atat de nefericiti pe cat credem, nici atat de fericiti pe cat sperasem...Speranta, mincinoasa cum este, are cel putin avantajul de a ne duce la capatul vietii pe un drum placut.

Gasesti puteri noi chiar in slabiciunea ta... Soarta-ti lasa intotdeauna cate-o portita la vreme de cumpana.

Ferice de cel care nu nădăjduiește nimic, căci nu va fi niciodată dezamăgit. (Scrisoare către John Gay din 6 octombrie 1727) © CCC

Dacă ați putea să înviați un om, pe cine ați alege? Într-o seară a anului 1940, la un conac situat la vreo 50 de kilometri de Paris, într-o conversație linistită, câteva femei și câțiva bărbați se amuză să răspundă la această întrebare. Maria își dorește nespus de mult să învie Mozart. Nu ezită nici o clipă să-l aleagă. Poate pentru că e razboi și e nevoie de ceva care să fie dincolo de războaie. Poate fiindca Maria, femeie căsătorită, cu un copil vitreg bolnav, nu mai așteaptă nimic de la viață, iar Mozart a fost dintotdeauna pentru ea ceva care ține loc de fericire. Sau poate ca să se bucure timp de o noapte, auzindu-l cum cântă la pian. Mozart e o dorință, una frumoasă. Peste câteva zile, un bărbat necunoscut soseșe la conac. Vine de departe și mâinile lui sunt fine. (Învierea lui Mozart)

Nu spera în ceea ce nu se poate spera. © CCC