Chiar şi diferiţi, sîntem degetele aceleiaşi palme ce ţine planeta într‑un echilibru perfect, cosmic şi spiritual.
Există cuvîntul în faţa căruia oamenii mor. Dar ce cuvînt e acela şi cît îşi doresc unii oameni să-l ştie?
Orice deschidere de pleoape năruie castelul de nisip ridicat în clepsidră.
Curcubeul este brîul lui Dumnezeu ce strînge suflete între lumină şi întuneric.
În jungla cuvintelor, trebuie mai întîi să fim oameni.
Iubim fără să ştim ce‑i iubirea şi cînd ştim nu mai reuşim să iubim.
Cuvintele sînt decoraţii obţinute în războaiele minţii.
Am învăţat să iau totul de la început. Primul cuvînt a fost amintire.
Între pămînt şi cer destinul nostru, curcubeu.
Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru acest echilibru.