Probabil, într-o eră glacială, cărţile vor face din nou cald în casele noastre.
Cu fiecare cuvînt, mi se scurge o picătură de viaţă.
Numai cine cunoaşte singurătatea va stăpîni cuvîntul.
Istoria poeziei nu trebuie căutată în biblioteci, ci în arhivele sufletului.
Amintirile sînt epave pe fundul mărilor interioare.
În jungla cuvintelor, trebuie mai întîi să fim oameni.
Niciodată nu avem timp să ne scriem opera de o viaţă într-o singură viaţă. Rămîne întotdeauna o pagină, arma albă cu care ne ucide întunericul.
Amintirile miros a iarbă cosită.
Tăcerea accentuează profilul unui cuvînt.
Curcubeul este brîul lui Dumnezeu ce strînge suflete între lumină şi întuneric.
Am impresia că joc spînzurătoarea cu mine însumi. Dar nu s-au inventat încă toate cuvintele care-mi trec prin minte.
Cel care îşi face casă în mijlocul cuvintelor va avea întotdeauna pereţi de trainice vise.
Orice deschidere de pleoape năruie castelul de nisip ridicat în clepsidră.
Ah, dacă cei care vorbesc prea mult ar descoperi uzura cuvintelor!
Căutăm mereu ceea ce ne lipseşte, renunţînd la fiinţe care ne lipsesc şi mai mult.
Dragostea este unicul perpetuum mobile.
Eşti sclavul aceleiaşi cărţi şi umbra unui munte de om înălţat la ceruri…