Niciodată nu avem timp să ne scriem opera de o viaţă într-o singură viaţă. Rămîne întotdeauna o pagină, arma albă cu care ne ucide întunericul.
Cuvintele sînt decoraţii obţinute în războaiele minţii.
Comoara este ceea ce eşti şi nu ştii.
Am renuntat la marginitul Eu, nemarginindu-ma-n tine.
Cel care îşi face casă în mijlocul cuvintelor va avea întotdeauna pereţi de trainice vise.
Între pămînt şi cer destinul nostru, curcubeu.
Am impresia că joc spînzurătoarea cu mine însumi. Dar nu s-au inventat încă toate cuvintele care-mi trec prin minte.
Oare pot măsura efemerul cu pumnii strînşi, clepsidră între cer şi pămînt?
Numai cine cunoaşte singurătatea va stăpîni cuvîntul.