Niciodata nu suntem nici atat de fericiti, nici atat de nefericiti pe cat ne inchipuim.
Cand omul se simte nefericit, totul in jurul lui pare fara noima, searbad si ieftin.
Mai pastreaza intotdeauna cate o dorinta, ca sa nu fii niciodata nefericitul unei mari fericiri.
Orice gand ascuns roade ca un vierme. Il simti, il vezi, te ingrozesti privindu-l, dar nu-l poti ucide decat spunandu-l altcuiva. Atunci ferestrele sufletului se deschid larg, iar in adancul lui patrunde soarele si bucuria. Cand nu-ti marturisesti gandurile, bune sau rele, esti inspaimantator de singur si nefericit. Poate numai din nevoia acestei marturisiri s-a nascut cantecul, care in esenta lui nu-i decat un indemn launtric de a deschide ferestrele si de a da glas pasiunilor.
Cel care a fost fericit mai inainte, in caz de nenorocire, se socoteste de doua ori nefericit.
Bis ille miser est ante qui felix fuit.
La ce foloseste sa te socoti nefericit, retraind necazurile trecute?
Quid iuvat praeteritos dolores retractare et miserum esse ?
(Seneca Philosophus, Epistulae)