In pornirea lui catre ideal, omul s-a lovit in primul rand de propria sa natura, de originea sa animalica. Orice pas inainte a fost o lupta, si in aceasta lupta instinctele egoiste au fost adesea mai puternice decat aspiratiile ideale. Dar aceste aspiratii n-au pierit niciodata cu totul din inima omeneasca. Cu lumina lor slaba, ele au aratat omului, in vremurile intunecate, calea cea adevarata si l-au ajutat sa lupte necontenit, spre a se ridica mai sus, tot mai sus, deasupra propriei sale naturi.
E un lucru omenesc sa fii urat de acela pe care l-ai ofensat.
Proprium humani ingenii est odisse quem laeseris.
(Tacitus, Agricola)
Rasul e cel mai sigur examen al sufletului omenesc. Niciodata firea omului nu se dezvaluie mai deplin ca atunci cand rade. Uneori, e foarte greu sa dibuiesti caracterul cate unui om, dar e de ajuns sa-l surprinzi o singura data razand sincer si brusc, si atunci caracterul lui iti apare ca lumina zilei.
Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa incluzi in cuvinte cateva clipe din viata adevarata, ai savarsit o opera mai pretioasa decat toate frazele din lume.
Sunt om si nimic din ceea ce este omenesc nu consider strain de mine / nu mi-e strain.
Homo sum, nihil humani a me alienum puto.
(Terentius, Heauton Timorumenos)
Este in firea oamenilor sa iubeasca, dar sa ierte este omenesc.
Hominum amare est, humanum autem ignoscere.
A gresi este omenesc, dar a persevera in greseala este ceva diavolesc (diabolic).
Errare humanum est, perseverare diabolicum.
(Seneca Rhetor, Controversiae)