Odi profanum vulgus.
(Horațiu, „Ode”, III, 1, 4)
Urăsc mulțimea ignorantă.
Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu.
Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine.
Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei.
© CCC
Nume demne de ura, care nu-ti face placere sa le auzi.
Nomina odiosa.
(Ovidius, Heroides)
Sa te feresti de ura prietenului, mai mult decat de razbunarea dusmanului.
Cave amici invidias, inimici insidiis magis.
(Balbus, Sententiae)
Cand invingatorul a depus armele, se cuvine ca si cel invins sa lase la o parte ura.
Quum victor arma posuit, et victum decet odia deponere.
(Seneca Philosophus, Hercules furens)
E un lucru omenesc sa fii urat de acela pe care l-ai ofensat.
Proprium humani ingenii est odisse quem laeseris.
(Tacitus, Agricola)
Sa nu incepi sa iubesti pe cineva pe care ai putea sa-l urasti candva.
Ne amare incipias, quem odisse olim possis.
A nu uri pe nimeni inseamna a fi un om superior.
Odium effugere est triumphare.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.