Odi profanum vulgus.
(Horațiu, „Ode”, III, 1, 4)
Urăsc mulțimea ignorantă.
Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu.
Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine.
Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei.
© CCC
Cine uraste viciile uraste si pe oamenii care le au.
Qui vitia odit, homines odit.
(Plinius Junior, Epistulae)
Sa nu incepi sa iubesti pe cineva pe care ai putea sa-l urasti candva.
Ne amare incipias, quem odisse olim possis.
Sa te feresti de ura prietenului, mai mult decat de razbunarea dusmanului.
Cave amici invidias, inimici insidiis magis.
(Balbus, Sententiae)
Nume demne de ura, care nu-ti face placere sa le auzi.
Nomina odiosa.
(Ovidius, Heroides)
Cand invingatorul a depus armele, se cuvine ca si cel invins sa lase la o parte ura.
Quum victor arma posuit, et victum decet odia deponere.
(Seneca Philosophus, Hercules furens)
Ferme acerrima proximorum odia.
Cea mai patimasa este ura impotriva celor mai apropiati.
(Tacitus, Historia)
E un lucru omenesc sa fii urat de acela pe care l-ai ofensat.
Proprium humani ingenii est odisse quem laeseris.
(Tacitus, Agricola)
Oamenii tristi ii urasc pe cei ce rad; cel vesel pe cel trist.
Oderunt hilarem tristes, tristemque iocosi.
(Horatius, Epistulae)
Ura este manie necontrolata.
Ira pertinax odium est.
(Cicero, Tusculanae Disputationes)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.