Odi profanum vulgus.
(Horațiu, „Ode”, III, 1, 4)
Urăsc mulțimea ignorantă.
Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu.
Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine.
Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei.
© CCC
Ura este manie necontrolata.
Ira pertinax odium est.
(Cicero, Tusculanae Disputationes)
Cand invingatorul a depus armele, se cuvine ca si cel invins sa lase la o parte ura.
Quum victor arma posuit, et victum decet odia deponere.
(Seneca Philosophus, Hercules furens)
Sa te feresti de ura prietenului, mai mult decat de razbunarea dusmanului.
Cave amici invidias, inimici insidiis magis.
(Balbus, Sententiae)
Ura ascunsa e mai rea decat cea fatisa.
Peiora sunt tecta odia, quam aperta.
(Seneca Philosophus, De moribus)
Trei rele trebuie sa fie evitate: ura, invidia, dispretul.
Tria vitanda: odium, invidia, contemptus.
(Seneca Philosophus, Epistulae)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.