Fiecare om reprezinta in univers o valoare care este un numar fractionar. Numaratorul variaza de la ins la ins: viata. Numitorul este comun: moartea
E penibil – cand nu esti un mare intelept – sa vezi ca viata continua si dupa tine si sa te simti tarat la fund de vesnica scurgere a lucrurilor. Greu ne resemnam sa nu fim sfarsitul definitiv al lucrurilor si ratiunea suprema a universului.
Oamenii, in adancul sufletului lor, – parte care pastreaza inca, mai mult decat oricare alta, chipul original al naturii stramosesti -, au socotit intotdeauna ca propria lor viata nu este in puterea nimanui in afara necesitatii care conduce universul cu sceptrul sau de fier.
Imi dau seama ca persoana mea inseamna extrem de putin in angrenajul legilor universale… M-am obisnuit sa fiu o farama de univers care se supune destinului sau; fac legatura cu trecutul si viitorul si ghicesc dinainte ca opera mea va fi continuata de cei care, dupa mine, vor face ceea ce am facut eu.
Succesul e o conditie esentiala a dezvoltarii personalitatii, a dezvoltarii acelui optimism intim in fortele si capacitatile noastre…Ca sa ai succes, adica sa fii selectat de societatea in care traiesti, e necesar sa te inscrii cu orice pret intr-un anumit tip…universul nostru psihic si moral este o constructie ale carei semnificatii sunt acordate in mod conventional: institutiile sunt de asemenea constructii nascute din ansamblul de reguli sau de principii a caror rigiditate si eficacitate sunt asigurate prin sanctiunea sociala … Societatea nu are numai rolul de jandarm. Daca stie sa pedepseasca, ea stie sa si recompenseze.
Stiinta. Este mai mult decat o cunoastere. Este dorinta de a te pune de acord cu universul ale carui legi le presimti…Prin stiinta te simti adanc in contact, in armonie cu natura si cu tainele ei.
Doua lucruri sunt infinite: Universul şi prostia umană. Dar în ceea ce priveşte Universul, nu am încă certitudinea absoluta.
© CCC
O fiinţă umană este o parte din tot ceea ce numim “Univers”… O parte limitată în Timp şi în Spaţiu.
© CCC
I-au lasat omului toate pacatele pe care i le-au gasit si nu i-au luat nici unul. In loc sa-i faca un chip grozav sau ridicol din pacatele lui, ca sa-l poata indrepta, i-au scornit ideea unei perfectiuni si a unui eroism de care nu-i capabil, si l-au indemnat la imposibil. Asa, inteleptul care nu e, sau nu-i decat inchipuit, se gaseste de la sine deasupra tuturor intamplarilor si relelor; cerul si pamantul se pot pravali fara sa-l duca in caderea lor, el va ramane neclintit pe ruinele universului, pe cand omul, care-i adevarat om, isi iese din fire, striga, dispera, isi pierde suflarea pentru un caine sau un vas ce s-a spart.