Cu siguranță nu caut universalitatea. Am destule de făcut ca să scriu o afurisită de piesă de teatru!
© CCC
Exista un domeniu in care sentimentul poate deveni un pretios aliat al ratiunii; este acela al intelegerii reciproce dintre popoare… omul nu poate fi strain de semenul sau prin simplul fapt ca il desparte o granita.
Viata unui popor e necontenit amestecata cu vietile celorlalte, fiind in functie de dansele si inraurind necontenit viata acestora.
Am crezut de la inceput in specificul national, adica am crezut ca nu se intra in universalitate decat pe poarta ta proprie. Am crezut in dreptul de a trai al valorilor autohtone, ca o completare a principiului de universalitate. Am zis ca a oprima si a suprima o manifestare de particularism local sufletesc inseamna a fura din marele tezaur al universalitatii. De aceea, pe opresorii care stranguleaza popoarele ii socotesc un fel de talhari ai umanitatii. De aceea, eu, recunoscand un specific national in mod natural, am sustinut ca traditia trebuie sa fie osatura unui popor.
Dincolo de tara, dincolo de vreme si de neam, sufletul omenesc freamata la fel.
A-ti imbogati mintea si experienta intr-o lume mai vasta decat cea in care traiesti nu inseamna sa renegi ceea ce porti in tine. A te hrani din seve adanci nu inseamna sa te alterezi.
Religiile au format filozofia celor ce nu puteau avea o filozofie propriu-zisa, a celor ce nu se puteau adica ridica cu mintea pana la o intelegere mai stiintifica a naturii. Iata de ce oamenii au trebuit sa fie religiosi la inceputui vietii lor sufletesti. Cei ce ajung cu vremea sa-si piarda credintele religioase sunt de regula siliti sa renunte la ele, din cauza ca dezvoltarea lor intelectuala ii duce la alte explicari, mai bune, adica, pentru ei, mai satisfacatoare, a lumii. Dar in lipsa unor astfel de explicatii, stiintifice sau filozofice, cele religioase sunt indispensabile si inevitabile. Numai asa putem intelege universalitatea religiilor.