Nu pot impiedica traiectoria gandurilor, intocmai cum nu poti opri valurile marii sa se intoarca la tarm.
Unii oameni si-au faurit despre lume, o data pentru totdeauna, o viziune care-i multumeste… Dupa aceea, toate merg de la sine… Viata lor seamana cu o plimbare cu barca pe timp frumos: n-au de facut altceva decat sa alunece in voia valurilor, pana la debarcader.
Suntem liberi sa alegem intre bine si rau; nu suntem ca buturuga care, aruncata pe rau, nu poate merge decat intr-un fel, pe cursul apei; avem in noi puterile inotatorului si putem sa alegem directia care ne convine, sa luptam impotriva valurilor si in pofida curentului, sa mergem, mai mult sau mai putin, unde vrem. Nici o constrangere absoluta nu apasa asupra vointei noastre si noi stim si simtim ca, in ce priveste faptele noastre, nu suntem incatusati, prin nici un fel de vraja. Toate nazuintele noastre spre frumos si spre bine ar fi paralizate, daca am gandi altfel…Fara aceasta, unde ar mai fi responsabilitatea? si la ce-ar sluji sa invatam, sa sfatuim, sa predicam, sa certam si sa pedepsim? La ce bun legile, daca n-ar fi credinta universala cum e si faptul universal ca depinde de oameni si de hotararea lor individuala de a se conforma lor sau nu? In fiecare clipa a vietii noastre, constiinta noastra proclama ca vointa ne este libera. E singurul lucru care e cu totul al nostru, si directia, buna sau rea, pe care i-o dam nu depinde, in definitiv, decat de noi.
In clasica comparatie a vietii cu o corabie pe mare, s-a trecut cu vederea tocmai partea cea mai subtila; o corabie invinge mai usor valurile daca poarta o greutate — asa si viata: greutatile ce le purtam ne fac mai sigura lupta impotriva valurilor intamplarii.