Citate de Charles Péguy

Triumful demagogiei este temporar, dar ruinele ei sunt eterne. © CCC

Va fi neplăcut, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi acești francezi. Sunt lucruri pe care le fac, nu va mai fi nimeni care să le înțeleagă. (Misterul Sfinţilor Inocenţi) "Viețile poporului francez au fost plantate, dezrădăcinate și replantate de-a lungul istoriei. Cuceritorii romani au lăsat francezilor un sentiment de fast și grandoare, precum și o afinitate pentru control și organizare birocratică. Romanii au introdus conceptele de centralizare și birocrație complexă care au prins rădăcini în inimile și mințile franceze. Conceptul actual de grandoare al Franței a fost pentru prima dată îndreptat asupra poporului francez în timpul lui Ludovic al XIV-lea. Din această epocă epică a apărut ideea că francezii erau gardieni ai valorilor universale prețuite și că țara lor era un far pentru întreaga lume. Francezii se vedeau favorizați, posesori de idei și valori râvnite și prețuite de restul omenirii. După cum se spune, poetul francez Charles Peguy a scris: „Ce neplăcut va fi, zice Dumnezeu, dacă nu vor mai fi francezii."." (Martin J. Gannon, Rajnandini Pillai - Understanding Global Cultures / Înțelegerea culturilor globale) © CCC

Tirania este întotdeauna mai bine organizată decât libertatea. © CCC

Uită-te deci că-n toate-astea, bogat putând să fii pe drept, Nu ştiu cum se face că de demagogi eşti tras în piept. Tu, stăpân pe mulţime de cetăţi – de la Pont şi până-n Lydía, N-ai parte decât de puţinul ce acasă duci – simbria. Dar şi pe-asta ţi-o dau cu picătura, încet, ca pe ulei, Doar ca viu să fii. Căci te vor sărac. De ce? Îţi zic de vrei: Vor să-ţi cunoşti dresorul: numai de te-asmut o dată, Ca pe duşman să-l încolţeşti, tu-i vei şi sări la beregată! (Viespile) Și astăzi, în democraţiile noastre foarte perfecţionate ne confruntăm cu ignoranţa „maselor“, speculată, ba chiar aţâţată abil de câţiva demagogi (numiți azi populişti) însetaţi de putere. De aceea, versurile din Viespile, piesă care tratează conflictul dintre generaţii, în care un personaj încearcă să-i deschidă ochii tatălui său, „om din popor“, sunt încă de o neașteptată actualitate, prin adevărul atemporal pe care îl exprimă în privința oamenilor din popor și a regimurilor care se perindă vremelnic la putere.

Este imposibil să scriem istoria antică pentru că nu avem suficiente surse și este imposibil să scriem istoria modernă pentru că avem prea multe. (Clio, 1909) © CCC