Citate de Anton P. Cehov

Scopul oricarei vieti: bucuria de a trai. Adevarata bucurie consta in a sti.

Parerile noastre nu depind intotdeauna de noi.

Nici dragostea, nici prietenia si nici respectul nu leaga mai mult oamenii decat ura comuna fata de cineva

Am patruzeci şi şapte de ani. Până acum un an m-am străduit, ca şi voi, să-mi întunec într-adins vederea cu scolastica asta a voastră şi să nu-mi dau seama de viaţa adevărată — şi credeam că fac bine. Acum însă dac-aţi şti! Nu dorm nopţi de-a rândul de ciudă şi de mânie, gândind ce prosteşte mi-am pierdut timpul, când aş fi putut avea tot ce nu-mi mai îngăduie acum bătrâneţea să am! (Unchiul Vanea)

Deviza mea este discreția. Nu spun niciodată nimic. Chiar și pe cartea mea de vizită nu este nimic scris. © CCC

Daca moartea e intr-adevar o primejdie, trebuie s-o intampinam asa cum ii sade bine unui om: adica barbateste si cu suflet linistit.

S-ar putea ca generatiile viitoare sa cunoasca fericirea, dar ele trebuie sa-si puna intrebarea: Pentru ce au trait si s-au chinuit inaintasii lor?

Nu exista pe lume nimic mai inspaimantator, mai injositor si mai plictisitor decat banalitatea.

Sa traim din plin: soarele nu rasare de doua ori pe zi si viata nu ne este harazita decat o singura data.

Nepasarea e paralizia sufletului, e moarte prematura.

Uneori, din exces de discretie, subliniem prin rezerva noastra ceea ce celalalt credea ca trece neobservat si devenim indiscreti. In unele  cazuri, reusind sa ne jucam rolul perfect, excesul de discretie ne face sa aparem insensibili.

Sensul vietii nu sta decat in lupta.

Fiecare isi tinea trecutul inchis in el, ca o carte stiuta pe dinafara, carte careia prietenii nu-i citeau decat titlul.

O femeie poate deveni prietena unui barbat, numai trecand prin urmatoarele etape: mai intai fiind o cunostinta, apoi amanta si doar dupa asta prietena.

Nu spune tot ce stii, tot ce datorezi, tot ce ai si tot ce poti.

E mai bine sa mori din pricina prostilor decat sa fii laudat de ei.

Urcati-va, urcati-va pe scara pe care toata lumea o numeste civilizatie, progres, cultura, urcati-va, va indemn din inima; dar unde o sa ajungeti? Asta, drept sa va spun, nu stiu. De dragul acestei scari merita totusi sa traiesti.

Sufletele care nu-si destainuie tainele niciodata… sunt ca odaile cu ferestrele inchise, care nu se aerisesc.

Daca ii chemati pe oameni sa porneasca inainte, trebuie neaparat sa le aratati si calea pe care sa mearga. Daca, fara a arata calea, aruncati acest cuvant in acelasi timp unui calugar si unui revolutionar, trebuie sa recunoasteti ca ei vor merge pe cai cu totul diferite.