Citate despre Dorinta

Cand dorim intens ceva si dorinta se implineste, ni se pare ca deznodamantul a venit prea repede. Ne place mai mult mirajul bucuriei viitoare decat amintirea bucuriei trecute.

Dumnezeu, marginind puterile omului, i-a dat in schimb dorinte nemarginite.

Mai pastreaza intotdeauna cate o dorinta, ca sa nu fii niciodata nefericitul unei mari fericiri.

Limitarea dorintelor serveste si ca leac impotriva temerilor.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Atunci cand zeii vor sa ne pedepseasca, ne indeplinesc dorintele.

Este dorită lenea celui rău și tăcerea prostului. (Maxime și cugetări)

De-ar fi mijloace Şi-ar fi putinţă Cum m-aş mai face După dorinţă!   M-aş face-oglindă Strălucitoare Să te cuprindă Pân-la picioare.   Pieptene de-aur, Ce-n mângâiere Părul netează Fără durere.   Un vânt m-aş face Dulce de vară Să-ţi închiz ochii În orice sară.   Dar n-am mijloace Nici e putinţă De a mă face După dorinţă. (De-ar fi mijloace)

Nicio dorinta nu se indeplineste pe de-a-ntregul.

Asa cum iti tratezi părinţii, tot asa te vor trata copiii tai. © CCC

Dacă ați putea să înviați un om, pe cine ați alege? Într-o seară a anului 1940, la un conac situat la vreo 50 de kilometri de Paris, într-o conversație linistită, câteva femei și câțiva bărbați se amuză să răspundă la această întrebare. Maria își dorește nespus de mult să învie Mozart. Nu ezită nici o clipă să-l aleagă. Poate pentru că e razboi și e nevoie de ceva care să fie dincolo de războaie. Poate fiindca Maria, femeie căsătorită, cu un copil vitreg bolnav, nu mai așteaptă nimic de la viață, iar Mozart a fost dintotdeauna pentru ea ceva care ține loc de fericire. Sau poate ca să se bucure timp de o noapte, auzindu-l cum cântă la pian. Mozart e o dorință, una frumoasă. Peste câteva zile, un bărbat necunoscut soseșe la conac. Vine de departe și mâinile lui sunt fine. (Învierea lui Mozart)

Dorintele noastre isi creeaza, cel mai adesea, ele insele, mijloacele de satisfacere.

Poate că atunci când ne trezim că ne dorim totul, suntem periculos de aproape de a nu dori nimic. © CCC

Tendintele carora nu le-am dat satisfactie se vor razbuna mai tarziu sub o forma sau alta.

Lucrul dorit ne lipseste: tanjim dupa el mai mult decat dupa oricare altul. Ne cade in mana; vrem un altul. Si setea noastra este mereu aceeasi.

Senzualitatea si sentimentele, dorintele si duiosia se intalnesc de tot atatea ori imbinandu-se intre ele, intocmai cum se gasesc si dusmanindu-se. Sunt oameni care imediat ce dorinta lor devine posesiune, incep sa urasca aceasta dorinta. Sunt insa si altii ale caror dorinte sunt dublate de blandete si afectiune.

Nu dorim ceva fiindca il socotim bun, ci dimpotriva, numim bun ceea ce dorim.

Am lipit această fotografie, vara trecută, la Padova, de peretele mormîntului Sfîntului Anton – împreună cu oamenii care lipeau o batistă, o hîrtie împăturită conținîndu-le rugămintea – pentru ca el să se întoarcă. (Pasiune simplă)

N-am vazut nici un muritor care sa nu aiba mai multe dorinte decat nevoi adevarate si mai multe nevoi decat satisfactii.

Timpul scoate totul la lumină.