Citate despre Constiinta

Dupa furtunile sufletului, ca si dupa ale naturii, invie flori ce le credeam uscate.

Obrăznicia e a cere de la alții mai mult decât ți se cuvine.

Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric, si pana in zori tot dau ocol orasului, nestiind incotro s-apuce; instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le zapaceste…

Omul nu este numai o inteligenta, care isi explica natura prin stiinta, el este in acelasi timp o constiinta. Avand ratiune, omul cauta adevarul; avand constiinta, el cauta binele. Acest bine el se simte obligat a-l realiza si fata de dansul, ceea ce se cheama morala individuala, si fata de celelalte fiinte cu ratiune si cu constiinta care seamana cu dansul - morala sociala.

Cultura poporului fara carti pentru acesta, nu se poate. Si fara cultura poporului, orice alcatuire economica, orice forma politica, n-au valoare.

Nu poti lucra fierul pana nu l-ai incalzit, si sufletele oamenilor tot asa de putin.

Unii nu judeca pentru ca invata; altii judeca ca sa nu mai invete.

Conștiință! Conștiință! Instinct divin, nemuritor și voce cerească. Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), Emile sau Despre educație "Conştiinţă! Conştiinţă! Instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii." Istoricul sau etnologul, observând diversitatea obiceiurilor, concluzionează că moralitatea este relativă la cultură, dependentă de educație și variabilă în funcție de vremuri. Dar perspectiva filosofului tinde să depășească această eterogenitate. Nu există oare, în centrul fiecărei evaluări morale, o conștiință universală a binelui și răului? Răspunsul la această întrebare necesită, potrivit lui Rousseau, să ne consultăm în primul rând inimile, pentru a garanta onestitatea judecății noastre. Adâncul sufletului nostru adăpostește într-adevăr un principiu înnăscut al dreptății și virtuții, în care trebuie să avem încredere. Aceasta este conștiința, o facultate pe care natura a pus-o în fiecare dintre noi și care, prin adevărul său instinctiv, depășește toate recomandările societății sau ale rațiunii. De exemplu, vocea ei este cea care se face auzită atunci când suntem acceptabili în ochii celorlalți, dar, în ochii sufletului nostru, nevrednici. Desigur, cu condiția să permitem acestei facultăți divine să se exprime în noi și să ascultăm judecata sa infailibilă. Iubirea binelui și aversiunea față de rău sunt astfel experimentate înainte de a fi învățate. Dar această voce cerească care ne îndeamnă să ne ridicăm deasupra noastră este adesea înăbușită de interesele noastre egoiste... sau chiar ascunsă de educația noastră. De aceea, în instrucțiunile sale pentru Émile (în tratatul Émile sau Despre educație), Rousseau recomandă în mod neașteptat ca tânărul său elev să fie lăsat de capul său, sperând că natura sa îi va fi un ghid mai bun decât artificiile civilizației. În ceea ce privește supremația conștiinței morale, optimismul lui Rousseau poate fi temperat de remarca ironică a contemporanului său Diderot: „Vocea conștiinței și a onoarei este într-adevăr slabă atunci când măruntaiele țipă.” © CCC

Cand mori nu te uita la intunericul de dinainte, ci la lumina ce lasi in urma, si te vei stinge cu zambetul pe buze.

Nu exista nici un precept, chiar elementar, care sa nu fi prilejuit o indoiala si pretextul unei lupte ingrozitoare; insa biruinta finala a justitiei contra egoismului este fenomenul cel mai sigur si mai durabil al psihologiei, care demonstreaza izbanda constiintei si vadeste totodata puternica ei garantie.

Intelepciunea zice: nu ti-a izbutit un lucru, fa altul. Atata mangaiere sa ai.

Nu duce securea la tulpina copacului care te-a adapostit de furtuna.

Pierzi in viata ani si la moarte cersesti o clipa.

E ciudat cum se pot gandi oamenii la moarte cand e atat de facut in viata... Nu te odihnesti niciodata pentru munca ce ai facut-o, ci pentru aceea ce o vei face.

Tineretea nu e aceea care isi numara anii, ci aceea care in avantul ei ii uita.

Avea cu dansul un aprig luptator: constiinta.

Nu poti sa lucrezi asupra altora decat prin ceea ce esti tu.

Surdul vorbeste mai tare decat cel ce aude; si prostul discuta mai mult decat cel ce intelege.

In fericire, ajungi adesea sa ravnesti la durerile fecunde.

Stiinta cuiva pretuieste cat munca pe care a intrebuintat-o ca s-o capete.