O, femeie, tu nu ești numai plămada măiestrită a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, și a oamenilor.
Ei te-nveșmântă mereu cu frumusețe din inima lor.
Poeții îți țes un văl din firele de aur ale-nchipuirii; maeștrii penelului dăruiesc mereu nemurire nouă chipului tău.
Marea îți dăruie perlele; ascunzișurile pământului – aurul; grădina verii – florile; să te-nvăluie, să te-acopere, să te facă mai de preț.
Strălucirea din inima oamenilor s-a răspândit peste tinerețea ta.
Tu ești pe jumătate femeie, pe jumătate vis...
(Poemul 59, Grădinarul)
(trad. Iv. Martinovici)
O cântare înaltă, o laudatio în eternitate, de o remarcabilă puritate, a femeii muză inspiratoare a creatorului în cadrul artelor.
Omul este dator sa se cunoasca pe sine insusi, sa-si cunoasca puterile si lor sa li se potriveasca.
Cei ce se cunosc pe ei insisi, stiu ce le este prielnic, si deosebesc lucrurile pe care sunt in stare sa le faca sau nu. Ei se marginesc a face ceea ce stiu; cauta sa dobandeasca ceea ce le lipseste si, ferindu-se de tot ce este mai presus de puterile lor, ocolesc ratacirile si greselile.
Fiecare dintre noi trebuie sa respecte anumite limite; de indata ce le-ai depasit cat de putin, nu mai poti sti unde ai sa te opresti.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.