Un vers frumos e ca un arcus purtat pe fibrele noastre sonore. Nu sunt gandurile lui, ci propriile noastre ganduri, pe care poetul le face sa cante in noi. Cand ne vorbeste de o femeie pe care a iubit-o, el ne trezeste delicios de dulce in suflete iubirile si durerile noastre trecute. Poetul e un evocator. Cand il intelegem, suntem tot atat de poeti ca dansul. Toti cati suntem, purtam in noi cate un exemplar din fiecare din poetii nostri, pe care nimeni nu-l cunoaste, si care va disparea pentru totdeauna, odata cu toate variantele lui, cand vom inceta sa mai simtim. Si credeti oare, ca am iubi intr-atata pe liricii nostri daca ne-ar vorbi despre altceva, decat despre noi?
Arta este o lunga suferinta, o intrebare pe care ti-o pui tot mereu tie insuti. Trebuie o suta de flori ca sa faci o picatura de parfum…
Fiecare opera de arta isi creeaza propria sa estetica.
In muzica e ceva care ne minuneaza; as putea spune chiar ca este o minune. Muzica se afla intre idee si intruchipare; ca mijlocitoare nebuloasa ea se plaseaza intre spirit si materie; e inrudita cu amandoua si totusi difera de ele; e spirit, dar un spirit care are nevoie de masura timpului; e materie, dar o materie care se poate lipsi de spatiu.
Ce vanitate este pictura care atrage admirația noastra prin asemănarea lucrurilor la care nu admirăm deloc originalele. (Cugetari)
Blaise Pascal
Pascal reia ideea antica, contestata astăzi, că arta imită natura. Dar dacă imităm modele proaste, ar trebui să admirăm copia doar pentru că imitația este fidela originalului? Critica pascaliana se situeaza mai ales in planul moral. Artistul trebuie să reprezinte subiecte imorale? Această critică a artei, clasica, este de inspiratie platoniciana.
Poezia este viata inainte de a fi arta.
Viaţa clasicului e inteligibilă, geometrică; a romanticului e cu sens ascuns. În termeni astronomici am zice: clasicul e un solar, romanticul e un selenar.
Intens si cu adevarat “actuale” pot deveni, la un moment dat, numai operele ce vor fi pe urma definitiv, iremediabil si pentru totdeauna “inactuale”
Calea artei este calea inimii.
Opera de arta e un colt de natura vazut printr-un temperament.
Arta a fost unul dintre marile titluri de noblete ale omului, de aceea, in amintirea posteritatii raman numai popoarele care si-au innobilat sufletul contribuind la ascensiunea posteritatii.
Toti oamenii au vazut aproape aceleasi lucruri, dar numai artistul stie sa le reinscrie in memoria lui.
Unii oameni cinstiti, incapabili sa iubeasca o opera noua, o iubesc cu sinceritate cand are douazeci de ani vechime. Viata noua are o mireasma prea puternica pentru cei slabi de inger: trebuie ca mirosul sa se evapore, in vantul vremii. Opera de arta nu devine inteligibila decat atunci cand este acoperita de colbul anilor.
Daca realitatea cotidiana ti se pare saracacioasa, nu da vina pe ea; invinovateste-te pe tine insuti ca nu esti indeajuns de poet pentru a-i pune in lumina bogatia.
Arta! Dacă nu aș avea aceste patru litere magice în zare, aș muri. Dar pentru artă nu am nevoie de nimeni altcineva; depind de mine. Și dacă eșuez, nu sunt nimic și nu mai pot trăi. Arta! O văd ca pe o mare lumină foarte departe acolo şi uit de orice altceva. Merg cu ochii ațintiți spre această lumină. Sunt cam bătrână pentru a începe, mai ales pentru o femeie. Dar voi încerca.
© CCC
Arta este imitarea naturii.
Aristotel
Aristotel credea că imitarea este o tendință naturală a omului și ca aceasta ii ofera plăcere. Pentru Aristotel imitația nu este doar o copie, ci o creație, pentru că aceasta transpune realitatea in imagini, in obiecte poetice. Arta este mimesis. Se știe că această idee a unei arte imitative a fost respinsa de Hegel.
***
Mimesis: principiu estetic, de origine platoniciană și aristoteliană, potrivit căruia arta este imitarea realului/realității.
Am adunat florile câmpului într-o oală de lut şi le-am pus apă atât cât să nu moară iute. După ce au murit le-am înviat pe pânză şi au devenit nemuritoare.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.