Umilinta este la inceputul ambitiei o scara: acela care urca, nu priveste decat spre ea, dar cand, in sfarsit, ajunge pe ultima ei treapta, se intoarce cu fata spre cer, dispretuind acele trepte ce l-au dus spre culme.
Cand viata iti apare ca un rezervor imens de bucurii si placeri, ca un prilej unic de desfatare si nu ca o “vale a plangerilor”, e greu sa nu te crezi frustrat si nedreptatit atunci cand ti se pare ca nu ai partea ta intreaga la ospatul comun. (Si aproape intotdeauna omului i se pare acest lucru, dorintele lui fiind infinite.)
O! Dragoste de viata, ne lasi, de teama mortii, sa murim de zeci de ori la rand decat sa dam cu moartea fata dintr-o data... Inainte de-a muri se prapadeste cel las de multe ori; numai o singura data gusta cel viteaz moartea.
O, cat de frumoasa ne pare frumusetea cand e inzestrata cu podoaba pe care i-o confera adevarul!
O! how much more doth beauty beauteous seem
By that sweet ornament which truth doth give!
(Sonetul LIV)
Iubirea nu vede cu ochii, ci cu mintea. De aceea inaripatul Cupidon este reprezentat orb. In mintea lui, iubirea nu gusta judecata. Aripi, nu ratiune, stau pe emblema grabei sale zapacite.
Daca observam cine sunt aceia care nu lauda pe nimeni, care invinuiesc mereu, care nu sunt multumiti de nimeni, veti recunoaste ca sunt aceiasi de care nimeni nu este multumit.