Citate despre Admiratie

Tot ceea ce este necunoscut, trece drept maret.

Faptul ca toate vietile de pe pamant se sfarsesc cu moartea nu dovedeste ca moartea e tinta vietii.

Iubeşti - când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti - când suavă icoana ce-ţi faci în durere prin veac o ţii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubeşti - când simţiri se deşteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-aşteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubeşti - când întreaga făptură, cu schimbul, odihnă, furtună îţi este-n aceeaşi măsură şi lavă pătrunsă de lună. (Iubire)

Ar fi nespus de regretabil daca adevarul ar fi intotdeauna “la mijloc”. Aceasta l-ar preface in apanaj al mediocritatii.

Inscriptie pe o fantana: ceea ce-i adanc nu straluceste.

Nu numai o mare durere iti poate tulbura o fericire, ci si alta fericire.

Aforismul are aer de evidenta numai cand exprima o ipoteza a inimii.

Daca am fi absolut siguri de virtutile memoriei, nu am ridica monumente.

Inconstientul este partea geniala din fiecare muritor…

Incrucisarea a doua priviri, o clipa de tacere intre doi oameni, un simplu cuvant care nu ajunge pana la urechile celuilalt, pot sa fie un strop de istorie universala.

S-a gasit mijlocul de a transforma in virtute neajunsurile graiului omenesc: paradoxul in general.

Un personaj alcatuit numai din lumini, fara umbre, nu are plasticitate, nu e viu. In viata, e ca si in desen.

Spiritele nelinistite si foarte impulsive fac adesea impresia unei soliditati, a unei linisti si stapaniri de sine uimitoare; fantani tasnitoare, care, privite mai de departe, apar ca niste columne solide de marmura.

Admiratia indica limita cunostintelor noastre si dovedeste adesea mai putin perfectiunea lucrurilor decat imperfectiunea spiritului nostru

Noaptea e patria tuturor semintelor.

Idealurile umanitatii s-au impus intotdeauna cu mijloace inumane.

Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie.

Inclinatia noastra de a crede in destin este intarita de orgoliul de a nu ne crede cu totul ignorati de restul universului.

Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm. Și totuși tu-mi șoptești: "Mi-așa de dor de tine!" (Dorul)