Agapă
O agapă: o masă comună frățească, ospăț, la primii creștini; astăzi, banchet între prieteni sau colegi de breaslă.
Mesele bisericii timpurii (biserica primitiva, din primele secole ale crestinismului) si-au luat acest nume, nu numai pentru ca mesele erau formate din ceea ce aducea fiecare:
“Aceia deci care au primit Cuvântul lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete [discipoli, ucenici]. Şi ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni […]. Isi vandusera proprietățile și bunurile și isi imparteau averea tuturor, dupa nevoile fiecaruia. Erau impreuna, în fiecare zi, in templu, frângeau pâinea din casă în casă, si imparteau hrana cu bucurie și cu inima curata.” (Faptele apostolilor 2:41),
dar si pentru ca că starea de spirit în care discipolii împărteau hrana nevoiasilor venea din credința lor.
Această credință impartasea iubirea (“agape”, în limba greacă) in sens spiritual, iubirea divina si neconditionata care venea de la Dumnezeu, forma cea mai inalta a iubirii (Dumnezeu este Iubire), si care diferă în limbajul evanghelic de:
“eros” (dragostea dintre un bărbat și o femeie, iubirea senzuala, pasionala; vezi cuvantul “erotic”),
“phileo” (interesul pentru un lucru sau afectiune pentru un prieten; vezi cuvintele “filantropie”, “filosofie”, “cinefil”…), adica iubirea mentala
sau “storge”, afectiunea naturala a parintilor pentru urmasi.
De remarcat, inca o data, modelul social avangardist al bisericii.
© CCC
Un talmes-balmes (tohu-bohu): harababura, dezordine, invalmaseala; o situatie confuza si agitata, vacarm; mare confuzie, mare dezordine, de obicei însoţită de multe zgomote discordante.
Origine: in povestea Genezei, lumea, inainte de a fi creata de Dumnezeu, nu era decat singurătate şi haos. (Geneza 1:2)
Din limba ebraica veche, tōhū wābhōhū, nume pe care cărţile ebraice il dau haosului primordial, starii confuze a elementelor, stare care a precedat crearea lumii.
Origine: fruct reprezentat in mod tradiţional printr-un mar, cules de Eva din Grădina Edenului, si din care Adam a muşcat, în pofida interdicţiei lui Dumnezeu. (Geneza)
Fructul oprit/interzis este, în primul rând, în conformitate cu relatarea biblică a Genezei, fructul din pomul cunoştinţei binelui şi răului, plantat în mijlocul grădinii Edenului, care permitea cunoaşterea binelui şi a răului. După ce Adam şi Eva au mâncat din acest fruct, fructul interzis a devenit cel al pomului vieţii care le conferea nemurirea.