Citate de Denis Diderot

Contam intr-atat pe binefacerile noastre, incat este foarte rar sa ascundem secretul nostru celui pe care l-am coplesit cu bunatatea noastra.

Costă mai puţin să urăşti decât să iubeşti. (Caracterele) © CCC

…Speranta intr-o viata viitoare? Daca cineva poate crede ca va vedea, cand nu mai are ochi; ca va auzi, cand nu va mai avea urechi; ca va gandi, cand nu va mai avea cap; ca va iubi, cand nu va mai avea inima; ca va simti, fara sa mai aiba simturi, ca va exista, cand nu va mai fi nicaieri; ca va mai putea fi ceva fara dimensiuni si fara spatiu, daca cineva poate crede toate acestea, eu nu am nimic impotriva.

Fiecare virtute, fiecare viciu isi are timpul lui, apoi nu mai e la moda.

Dupa ce ar exclude dintre ei deosebirile funeste intre AL TAU si AL MEU, oamenilor nu le-ar ramane mult de facut pentru a nu mai avea nici un motiv sa tremure si pentru a deveni fericiti, atat cat este ingaduit unor oameni.

Tinem mai mult sa trecem drept oameni de spirit decat ne temem sa trecem drept oameni rai. Inteligenta nu-si are destule neajunsuri proprii ca sa nu i le adaugam si pe cele ale rautatii? Toti prostii se tem de omul de spirit; fara a-i accepta pe cei rai, toata lumea se teme de omul rau.

Se intampla rareori ca inima sa minta, dar nu ne place sa o ascultam. © CCC

Numai o catastrofa generala a globului ar putea sa stinghereasca stiintele, artele si sa ingroape sub ruinele ei numele oamenilor celebri care le-au cultivat cu succes. Lumina spiritului poate sa-si schimbe climatul, dar ea e la fel de nepieritoare ca lumina soarelui.

Omul care se crede fericit, chiar este fericit.

Nu-i de ajuns sa faci binele, trebuie sa-l faci si bine.

Şi te urăsc că-mi eşti atât de dragă. (De profundis)

Tot ce este obisnuit e simplu, dar tot ce e simplu nu e obisnuit. Simplitatea e una din principalele insusiri ale frumusetii: ea este esentiala sublimului.

Fereste-te de trei lucruri: ura, invidia, dispretul…

E dificil sa urasti fara a cadea in ridicol sau trivial. Abtine-te, deci.

Faceti ca binele fiecaruia sa fie atat de strans legat de binele general incat nici un cetatean sa nu poata dauna societatii, fara sa-si dauneze lui insusi; asigurati rasplata pentru virtute dupa cum ati asigurat pedeapsa pentru ticalosie.

O religie adevarata, privind pe toti oamenii, in toate timpurile si in toate locurile, trebuie sa fie vesnica, universala si evidenta: nici una nu are aceste trei insusiri. Deci toate sunt demonstrate ca fiind false.

Cei mai cumpliti surzi sunt cei care nu vor sa auda.

Odi profanum vulgus. (Horațiu, „Ode”, III, 1, 4) Urăsc mulțimea ignorantă. Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu. Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine. Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei. © CCC

Oamenii pot sa iubeasca fara egoism, dar nu pot in acelasi fel sa si urasca. Fiecare ura este frica sau invidie. Ura este frica cea mare, pentru ca omul nu uraste decat pe acela de care se teme... In sentimentul urii exista umilinta pentru noi insine, dar in dispret exista mandrie si convingerea ca suntem mai buni si superiori aceluia pe care il dispretuim. Ura nu provine niciodata din deosebire de convingeri, nici din deosebire de principii morale. Adevaratul om superior nu uraste nici chiar pe omul de care se teme.

Cu cat omul care sufera se vaita mai putin, cu atat ma misca mai mult.