De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
(Cântec fără răspuns)
Ce să-i faci, cel care iubeşte trebuie să împartă soarta celui pe care îl iubeşte.
(Maestrul și Margareta)
Iubirea este ca soarele dupa ploaie, iar dorinta este ca furtuna dupa soare.
(Venus si Adonis)
© CCC
In viata barbatului nu incap niciodata doua iubiri; nu e decat una singura, cat marea de adanca, dar fara tarm.
Esti ispitit intotdeauna sa te sprijini peste masura pe dragostea acelora care ti-o daruiesc din toata inima.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.