A fost un trubadur odinioară
Ce s-a-ndrăgit de-o castelană; dar
Închisă-n turnul ei de fildeș rar,
Frumoasa lui zăcea ca o comoară.
Atunci și-a-ntrupat într-o vioară
Întregul sufletului său amar
Și l-a trimis iubitei sale-n dar,
Lăsându-se de dragul ei să moară.
Te-ascult cântând un tainic menuet…
Și-mi pare că fantasticul poet
Și-a-ncredințat vioarei tale rana;
Te-ascult cântând cu gândul în trecut
Și-mi pare că suspină castelana
De dorul trubadurului pierdut.
(Unei violoniste)
Când iubești cu adevărat, iubești până și slăbiciunile obiectului iubit.
(Prada neantului)
© CC
Iubirea, pentru cine-o preţuieşte,
Imbold e faptelor slăvite,
Iar frumuseţea e o şcoală-naltă
De-alese şi măreţe simţăminte.