Ce-ncet o fericire se-nfiripă!
Ce repede o fericire piere!
Din tinereţea-mi plină de durere,
Dacă-am trăit, n-a fost decît o clipă,
Şi-acel extaz un greu tribut îmi cere!
Speranţa-i dulce, chiar dacă-i deşartă:
Măcar ne-alină, viaţa de-i amară;
Dar mie-n vînt iluziile-mi zboară,
Şi-n al meu suflet azi speranţa-i moartă:
E-un suflet, vai! întruna ros de jale,
Un suflet istovit, sătul de toate,
Ce din trecut ar vrea să-i iasă-n cale
Fugarii zori ai fericirii sale
Şi-averile ce-acum îi sînt luate.
Prezentul însă, cu imagini clare,
Mă urmăreşte cînd un vis mă-mbată,
Iar adevărul crud, fără-ndurare,
Un sfat îmi dă: să nu mai plîng vreodată.
Pierdut-am tot: delir şi-nvolburare,
Plăceri cuminţi, avîntul, răzvrătirea,
Păcate dulci, nădejdi mîngîietoare;
Pierdut-am tot: mi-a mai rămas iubirea.
(Ce-ncet o fericire...)
(Traducere Teodor Boşca)
Fericirea e un lucru ciudat. Oamenii care n-au cunoscut-o niciodată s-ar putea să nu fie, de fapt, nefericiți.
(Doamna Parkington)
© CCC
Esti fericit?... Cine, punandu-si sau punandu-i-se aceasta intrebare, n-a intrezarit surasul indoielii? Simtirea omeneasca, deprinsa fiind prea mult cu suferinte, ajunge uneori la aceasta stare de a nu-si mai putea lamuri senzatia fericirii.
Cred că fericirea e un cuvânt de dicţionar. Sunt momente de mulţumire, e o desprindere de tine, de ceilalţi, dar, ca stare permanentă, aşa ceva nu există.
Omul intelept se simte fericit cand dobandeste propria lui aprobare, iar cel prost cand se recomanda aplauzelor celor aflati mai presus de el.
Acela care este virtuos este intelept; acela care este intelept este bun; si acela care este bun este fericit.
Ce putem cere mai mult decat sa fim fericiti o clipa?
© CCC
Nu am bani, resurse, sperante. Sunt cel mai fericit om in viata.
Trecem, adeseori, pe langa fericire, fara s-o vedem, fara s-o privim sau daca am vazut-o si am privit-o, fara s-o recunoastem.
Cei ce n-au fost vreodata nefericiti nu sunt demni de fericirea lor.
Cine e fericit? Acela care e sănătos la trup, înzestrat cu linişte în suflet şi care-şi desăvârşeşte talentul.
Fericire…nazuinta fireasca, careia nimeni nu i se poate impotrivi.
Audi, vide, tace si gaudes esse in pace.
Ascultă, priveşte şi taci, dacă-ţi place să fii liniştit.
Nu-i oare un lucru minunat sa ne straduim sa-i lasam pe oameni mai fericiti de cum am fost noi?