A crezut necontenit că e fericită. Prima oara în copilărie, când, găsind în parc un băiat necunoscut, l-a luat acasă cu gândul să-l păstreze numai pentru ea, ca jucărie. S-a înșelat, nu era fericirea, era numai un pas spre aceasta: prietenia. A doua oară, când, luând pe cineva drept altcineva, s-a căsătorit. Nu era fericirea: era o greșeală care i-a adus milă, tristețe și singurătate. A treia oară, când s-a lăsat iubită, ca să-și dovedească doar ei că este tânără, liberă și... fericită. Nu era: propriul trup îi devenise străin. Și apoi, la un moment dat, a știut sigur că nu se mai înșală. Nu l-a crezut pe el atunci când i-a spus că fericirea e ca aerul, n-o simți. Ca toate femeile, a simțit-o: o nouă viață în viața lor și în trupul ei.
(Cartea fericirii)
Omul care se crede fericit, chiar este fericit.
Fericirea poate fi împărtășită. Dar nu și norocul, din păcate.
© CCC
Fericirea vine şi pleacă. Este ca fulgerul care vine dinspre răsărit şi dispare inspre apus. Tot pământul îl vede şi tresare, dar el trece.
(Scrisoare către un tânar)
© CCC
Fericirea este placerea sufletului. O simpla senzatie, un sunet, o culoare, atingerea mainii unei femei, daca implica sufletul, devine o fericire.
Un om este nefericit pentru ca nu stie ca este fericit, acesta este singurul motiv.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.