Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină!"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine ştie?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad - minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
(Lumina)
Intalnesti, adesea, oameni care au cu mult mai multa independenta in parerile lor decat ar trebui si ar fi iertat sa aiba pe langa inteligenta de care dispun; insuportabili!...
Oamenii in varsta fac prea multe obiectii, se sfatuiesc prea indelung, se aventureaza prea putin si se caiesc prea repede.
Incepi sa mori atunci cand pe nici un plan de activitate nu te mai poti depasi.
O personalitate e ca un munte: iti largeste orizontul daca stai pe umerii sai; daca-i stai insa la genunchi, iti stramteaza zarea, impiedicandu-te sa vezi si ce mai inainte ai vazut.
A filozofa inseamna a incerca sa raspunzi cu mijloace supermature la intrebari pe care si le pun copiii.
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
(Amurg de toamnă)
Inclinatia noastra de a crede in destin este intarita de orgoliul de a nu ne crede cu totul ignorati de restul universului.
Pentru nimic nu cheltuim atata forta ca pentru lucrurile pentru care avem o ”slabiciune”.
Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.
In jurul oamenilor mari in puteri si mari in egoism gasim adesea o specie de oameni pe care nu admiratia sau entuziasmul ii apropie de cei tari, ci placerea de a fi mijloace in mana acelora. Credeti-ma: exista sclavi din fire.

Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avant,
dar vi-e atât de fragedă podoaba,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
(Flori de mac)
A cunoaște. A iubi.
Încă-odată, iar si iară,
a cunoaște-nseamnă iarna,
a iubi e primăvară.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce-nseamna?
A iubi - de ce ti-e teama
printre flori si-n mare iarba?
Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit
cu rumoare si ardoare
de albine rencarnate.
Înc-odata, iar si iara
a iubi e primăvară.
(Primăvara)
Schele si nimic altceva: principiile sunt schelele cu ajutorul carora se cladeste un caracter. Cand caracterul e format, schelele se pot darama. De altfel, ati remarcat, desigur, ca numai adolescentii fac caz de “principii”.
Cei mai multi isi sunt atat de straini, incat ar trebui sa vorbeasca la persoana a treia despre ei insisi - cam asa cum vorbesc copiii...
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.