Înalță un cântec pentru ea, o, muză!
Fecioara cu cunună de violete-n păr,
Și laudă-i reflexele schimbătoare de pe gâtul fin,
Vocea-i șoptită și plină de veselie.
Cântă înc-o dată farmecele-i mii
Splendoarea-ncântătoare a ochilor,
Obrajii bruni și brațele mlădioase
Și sânul întunecat și gingaș.
Da, cântă pentru totdeauna despre ea,
Stăpâna-mi delicată și ademenitoare,
Cea mai frumoasă dintre toate câte au fost și sunt,
Sappho a mea cea cu zâmbet dulce.
(Nu mai mult pentru Lycus)
În mitologia greacă, Lycus sau Lykos (Lúkos, „lup”, în greaca veche) a fost de două ori regent al orașului antic Teba (Beoția). Aici, Lycus poate fi unul dintre tinerii pe care Alceu îi admira, potrivit lui Horațiu (Ode, 1, 32, 10), „frumosul Lycos cu părul și ochii negri”).
Copyright © CCC All rights reserved.
De pe ochi ţi se ridică
Languroasa lungă geană…
Îl întreb: ce vrea să-mi zică
E o tainică dojană?
Te desfaci de-a mele braţe,
Mai nu vrei şi mai te laşi,
Şi îmi râzi cu-ntreaga faţă,
Dulce înger drăgălaş!
Şi puind mâna la gură
Sfătuieşti şi ameninţi
Şi-mi faci lungă-nvăţătură
Cum că nu suntem cuminţi.
Iar braţul meu cuprinde
Acel alb şi blând grumaz
„Mâni voi fi cum vei pretinde
Dar cum sunt mă lasă azi.“
Astfel lupt cu-a ta mustrare
De atâtea săptămâni
Şi mereu a mea-ndreptare
O amân de azi pe mâni.
(1881)
(De pe ochi ți se ridică...)
Dragostea nu este nimic altceva decat poezia suprema a naturii.
(Heinrich von Ofterdingen)
Nu iubim o femeie pentru ca are un corp perfect, ci pentru forma unica a ochilor sau a gurii, in care vedem personalitatea ei profund si subtil erotizata.
Iubirea este precum tufa de trandafiri salbatici. Prietenia, precum un copac sfant.
TE IUBESC este fără nuanțe. Elimină explicaţiile, ajustările, gradele, scrupulele.
(Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit)
© CCC
Ar fi un subiect curios de cercetare şi studiere acela de a stabili dacă ura şi iubirea nu sunt în fond unul şi acelaşi lucru. Fiecare din ele, în cea mai dezvoltată formă a lor, presupune un grad ridicat de intimitate şi de cunoaştere a inimii; fiecare face pe un individ să depindă de alt individ în hrana lui sufletească sau spirituală. Atât cel ce iubeşte cu pasiune, cât şi cel ce urăşte nu mai puţin pătimaş se simt deopotrivă de pierduţi şi părăsiţi când obiectul pasiunii lor dispare. Din punct de vedere filosofic deci, cele două pasiuni par esenţial identice, cu singura deosebire că, din întâmplare, una ne apare scăldată într-o strălucire cerească, iar cealaltă într-o lumină sumbră şi sinistră.
(Litera stacojie)
Astazi, dragostea mea, sunt prea obosit pentru a-ti scrie. Vei gasi in inima ta o scrisoare, cateva pagini pline de tacere. Citeste-o incet. Lumina acestei zile a scris-o pentru mine. In ea, este vorba doar despre tine si tot ceea ce simt de fiecare data cand te privesc, departe, la sute de kilometri de aici.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.