Mi-a plăcut totdeauna să mă uit la tablouri, și am făcut critici pentru tablouri, am făcut un studiu la televiziune despre Vermeer și alți pictori olandezi, am un studiu, un eseu critic despre Brâncuși, am prezentat pe Miró și pe alții. Dar nu eram în secretele lor, și nu știam, și nici nu mă gândeam cum să fac ca să le pătrund secretele, dar cum spuneam, adineaori am avut un gust pronunțat pentru pictură, cu atât mai pronunțat pentru pictură pentru că nu am cunoștință muzicală suficientă și muzica, oricât de paradoxal s-ar părea ce zic, e aproape de tăcere, e arta cea mai aproape de tăcere. Și pictura e și mai aproape de tăcere, fiindcă este tăcerea însăși, dar nu totdeauna.
De pildă, am fost la Amsterdam într-un muzeu și în sala de jos erau tablouri aproape monocrome, traversate de o linie subțire roșie, sau neagră, în relief. Și n-am priceput. Și când m-am urcat la primul etaj și-am văzut pe Rubens m-am înspăimântat. Ce gălăgie, ce gălăgie nemaipomenită! Deci și pictura poate să fie gălăgioasă. Când m-am dat jos, și-am văzut acei pictori care făceau pictură-tăcere, atunci am înțeles pictura lor și valoarea tăcerii în pictură. Pentru tăcere am ales pictura.
Trebuie sa scrii pentru tine, numai asa vei putea ajunge la ceilalti.
(Note si contranote)
© CCC
Macrocosmosul și microcosmosul sunt construite exact pe același model.
© CCC
Există o anumită senzație în care aș spune că universul are un scop. Nu este acolo întâmplător.
© CCC
Adevarul este in imaginatie.
© CCC
Fiecare dintre voi are dreptate, numai ceilalti gresesc. Totdeauna. Cu o conditie: nici unul dintre voi sa nu-si inchipuie ca e celalalt. Nu va incredeti in afirmatiile altora. Repuneti totul in discutie. Fiti voi insiva. Nu ascultati niciun sfat: cu exceptia acestuia.
La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune.
La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic.
La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite.
La a treia întrebare: Există Dumnezeu.
Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna.
Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic.
Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret.
(Călăuza rătăciților, Angoasa)
© CCC
Dacă lumea a pornit de la o singură cuantă, noțiunile de spațiu și timp nu mai au nici un sens la început; [cele două noțiuni] capătă sens numai atunci când cuanta originală s-a divizat într-un număr suficient de mare de cuante.
În procesele atomice, noțiunile de spațiu și timp nu sunt decât niște noțiuni statistice, ele slăbesc atunci când sunt aplicate fenomenelor individuale, implicând un număr mic de cuante. Dacă lumea a pornit de la o singură cuantă, noțiunile de spațiu și timp nu mai au nici un sens la început; [cele două noțiuni] capătă sens numai atunci când cuanta originală s-a divizat într-un număr suficient de mare cuante.
Principiile termodinamicii, din punct de vedere al teoriei cuantice, ar putea fi enunțate astfel:
(1) Suma totală a energiei este distribuită în cuante discrete.
(2) Numărul cuantelor distincte crește în permanență.
Dacă mergem înapoi în timp, vom găsi din ce în ce mai puține cuante, până la momentul la care Universul era alcătuit din câteva sau chiar dintr-o singură cuantă.
Poate fi dificil să urmărim ideea în detaliu, deoarece încă nu suntem capabili să numărăm pachetele de undă în fiecare caz. De exemplu, se poate ca un nucleu atomic să fie socotit ca o cuantă unică.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.