Citate despre Lectura

Când citeşti prima oară ceva – e argint. A doua oară – aur, a treia oară – înţelepciune. Proverb gruzin

Lectura este singurul mijloc prin care alunecăm, involuntar, adesea neputincioși, în pielea altuia, în vocea altuia, în sufletul altuia. © CCC

Tu ești în inima mea ca un dar neașteptat și mult prea scump, pe care îl cercetez mirată iar și iar, cu-aceeași nesecată desfătare.   Ești tainica-mi putere și mândrie, de când te știu mi-i cerul mai aproape și nu mai pot durerile să vie, să-mi tulbure-ale sufletului ape.   Tu mi-ai făcut tărâna mai ușoară și inima așa de dulce, grea, ca ramura ce toamna se-mpovară de greutatea roadei de pe ea.   Asemeni unui mare cer cu stele, mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac, și-adânci de-atuncea-s gândurile mele, de aur glodul inimii, sărac.   Acestea toate să ți le plătesc nu voi putea, ci lasă-mă măcar, risipitorul meu, să te iubesc, din darurile tale dându-ți dar. (Daruri)

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc lângă fereastra ta, te-aş auzi şi-n voie te-aş privi întreaga zi. M-aş apuca şi iarna să-nfloresc, ca să te bucuri. Păsările cele mai mândre-ar face cuib pe creanga mea, şi nopţile mi-ar da cercei de stele, pe care, ca pe frunze ţi le-aş da. Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut când părul ce pe frunte ţi-a căzut, când buzele, cu buze moi de flori. Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere şi foi de aur roşu prin odaie, cu-a ramurilor tânără putere ţi-aş apăra obloanele de ploaie. Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară de primăvară, când va fi şi lună, va trece prin grădină-o zână bună, făcându-mă femeie să fiu iară. Atuncea sprijinindu-mi de pervaz genuchiul ud de frunze şi pământ, cu părul încă doldora de vânt, cu rouă şi cu lună pe obraz, eu ţi-aş sări în casă, şi senină (uitând de-atâta vreme să vorbesc), cu câte-un cuib în fiecare mână întinsă, aş începe să zâmbesc. (Vis vegetal)

Singurul sfat… pe care o persoana il poate da alteia in privinta lecturii este sa nu asculte nici un sfat, sa urmeze propriile instincte, sa foloseasca propria ratiune, sa ajunga la propriile concluzii. © CCC

Frumoşii arbori dorm acum sau zac; zadarnic ai asculta pieptul lor mut, pe care muşchi şi zăpezi au crescut. Însă crengi noaptea-n cer se desfac. Apoi deodată zările-nfloresc şi clopote mari, clopote s-aud, departe-n cerul vesel şi rotund hulubii albi şi roşii se rotesc. Tu, feciorelnică lume, bună-vestire de undeva din pământ suie spre tine; soarele-i ca un inel subțire. Sună-n salcâmul pustiu verile pline. (Primăvara)

Domol răsună ploaia-n geamuri, Cu-același ritm melodic și egal, Cu miros cald și umed de pe lanuri; Cu lungi tristeți de toamnă și caval –   O fină pânză de argint Se țese luminoasă și lichidă Din cerul trist și palid spre pământ, Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă;   Pe flori înviorate și pe-alei S-au risipit șirag de nestimate Atâția stropi nepângăriți și grei, Cu străluciri de grele diamante.   Aș vrea aceste lacrimi lucitoare, Pășind cu glezne goale prin verdeață, Să le culeg în poală răbdătoare Și-n dar să ți le-aduc de dimineață. (Ploaie)

Orice carte care ajută copilul să-şi formeze obiceiul de a citi, care transformă cititul într-o nevoie profundă şi continuă, este bună pentru el.

A citi inseamna a imprumuta; a valorifica ce ai citit inseamna a-ti restitui datoria. © CCC

Lectura este ca hanurile spaniole, nu gasesti in ea decat ceea ce aduci cu tine. © CCC Un han spaniol: un loc /o situație în care găsesti doar ceea ce ai adus; un loc unde poti gasi orice, unde poti întâlni pe oricine. Expresia “hanurile spaniole” se refera la proasta reputație pe care acestea o aveau, incepand din secolul al XVIII-lea, ca urmare a impresiilor raspandite de către călătorii străini care le considerau neprimitoare deoarece fiecare gasea de mancare si bautura numai ce aducea cu sine. In hanurile spaniole se recomanda vizitatorilor, în cazul în care voiau sa manânce pe saturate, sa-si aduca singuri mancare si bautura, fie pentru că hanul oferea gazduire peste noapte, dar nu si masa, fie deoarece calitatea și cantitatea a ceea ce le era servit erau foarte discutabile. Astfel, deoarece fiecare isi aducea de mancare, in han se gasea o mare varietate de alimente. Prin extensie, hanul spaniol desemneaza orice idee sau situație în care fiecare găsește ceea ce il intereseaza, ceea ce intelege sau se pricepe potrivit gusturilor, culturii, convingerilor sale...

Trebuie sa fii singur pentru a citi o pagina care iti place. © CCC

Să nu citești niciodată o carte care n-are măcar un an vechime.

Ardeau ca nişte facle vii, În vârf de firave tulpini. Îşi înălţau râzând zglobii Obrazul roşu dintre spini.   I-am adunat cu mâini avare, Am rătăcit în seara blândă, Umplându-mi braţele de floare Învăpăiată şi plăpândă.   Şi m-am întors într-un târziu, Departe câmpul rămânea, Atât de singur şi pustiu În urma mea.   Dar când acasă-am încercat Să-i strâng într-un aprins buchet, Toţi macii mei s-au scuturat Ca nişte lacrimi pe parchet. (Macii)

Un avertisment, totuși: a citi o carte de logică sau filosofie nu este ca și cum ai citi un roman. Vor fi momente când va trebui să citești încet și cu atenție. (Logica: O foarte scurtă introducere) © CCC

E-atâta frig în mine, încât îmi zic, ca o livadă toamna: «Oare n-am visat c-a fost frumos şi vară, în vreme ce nimic din toate-acestea nu s-a întâmplat?»   Dar sufletul, întocmai ca livada, e greu de ramuri frânte, frunze putrede şi spini, sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu, ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.   Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare, şi-a scuturat petalele pe jos, şi dorul, fructul ei cel veninos, se coace-acuma liniştit la soare.   (Toamna)

Lectura il face pe om complet, scrisul il face pe om exact.

Când lectura unei cărți vă înalță cugetul şi vă insuflă sentimente nobile şi îndrăznețe, nu mai căutați alt criteriu pentru judecarea ei: este bună şi făurită de mâna unui meşter priceput. (Despre creațiile artistice, 31)

Învață-mă cu ce să-ncep întâi și-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi, și cum, de-atâtea lumi luminători,   pe gura ta surâsu-i ca un soare; ei poate niciodată n-or să știe din fiecare clipă trecătoare cum ne-am durat noi câte-o veșnicie   iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas îți cânt atâtea cântece când spui cuvinte ce pe buzele oricui niște cuvinte simple-ar fi rămas.   Învață-mă cu ce să-ncep și cum să-i spun acestei lumi cât mi-i de dragă că te-a născut, cu truda ei întreagă, pe tine, bucuria mea de-acum.   Ea, poate, niciodată n-o să știe c-a înflorit în flori și-a curs în ape, că din pământ și sura veșnicie să mi te-aducă, -așa cum esti, aproape;   și, fiindcă-o să murim și noi odată gândește-te: n-ar fi păcat să moară, cuprinsă-n noi, atâta primăvară, și dragostea cu inima deodată?...   De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume, și eu voi scrie toate, fir cu fir, ca disprețuitori de cimitir, să ne iubim de-a pururea pe lume.   (Gândeste-te, n-ar fi păcat...)

In viata mea, verbul a citi a fost mult mai important decat verbul a trai, atat de important, incat - folosind un foarte mic artificiu poetic - marturisesc ca n-as putea sa ma imaginez traind fara a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu sa ma inchipui citind si dupa moarte.

Mai bine citesti un om decat zece carti. (Cozerii de luni) © CCC