Citate despre Lectura

In viata mea, verbul a citi a fost mult mai important decat verbul a trai, atat de important, incat - folosind un foarte mic artificiu poetic - marturisesc ca n-as putea sa ma imaginez traind fara a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu sa ma inchipui citind si dupa moarte.

Eu nu regret povestea de iubire, dar e nespus de trist și de ciudat să simți c-asemeni unui fir subțire ceva frumos din tine s-a sfărmat.   Și nu mai știu anume ce, și-anume când, căci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut de-ți vine să pornești, pe alții întrebând de-au fost aievea cele ce-au trecut. (Eu nu regret)

A face escale în arhipelaguri livrești.

Lectura tuturor cartilor bune este ca o convorbire cu cei mai luminati oameni ai secolelor trecute.

Singurul sfat… pe care o persoana il poate da alteia in privinta lecturii este sa nu asculte nici un sfat, sa urmeze propriile instincte, sa foloseasca propria ratiune, sa ajunga la propriile concluzii. © CCC

Frumoşii arbori dorm acum sau zac; zadarnic ai asculta pieptul lor mut, pe care muşchi şi zăpezi au crescut. Însă crengi noaptea-n cer se desfac. Apoi deodată zările-nfloresc şi clopote mari, clopote s-aud, departe-n cerul vesel şi rotund hulubii albi şi roşii se rotesc. Tu, feciorelnică lume, bună-vestire de undeva din pământ suie spre tine; soarele-i ca un inel subțire. Sună-n salcâmul pustiu verile pline. (Primăvara)

O operă clasică este o carte pe care toată lumea doreşte să o fi citit, dar pe care nimeni nu vrea să o citească.

În timpul acestei plimbări, condus de mâna lui Balzac prin comedia sa umană, și făcând cunoștință cu peste patru mii de personaje (un german le-a numărat!), mi se părea că trăiam o altă viață, mult mai bogată și mai mare decât a mea, încât aveam impresia că trăisem două vieți de om. Pornind de la lumea lui, am căpătat un nou punct de vedere asupra lumii mele. (Singur)

Când vei învăţa să citeşti, te vei naşte din nou... şi nu vei mai fi niciodată atât de singur. © CCC

Învață-mă cu ce să-ncep întâi și-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi, și cum, de-atâtea lumi luminători,   pe gura ta surâsu-i ca un soare; ei poate niciodată n-or să știe din fiecare clipă trecătoare cum ne-am durat noi câte-o veșnicie   iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas îți cânt atâtea cântece când spui cuvinte ce pe buzele oricui niște cuvinte simple-ar fi rămas.   Învață-mă cu ce să-ncep și cum să-i spun acestei lumi cât mi-i de dragă că te-a născut, cu truda ei întreagă, pe tine, bucuria mea de-acum.   Ea, poate, niciodată n-o să știe c-a înflorit în flori și-a curs în ape, că din pământ și sura veșnicie să mi te-aducă, -așa cum esti, aproape;   și, fiindcă-o să murim și noi odată gândește-te: n-ar fi păcat să moară, cuprinsă-n noi, atâta primăvară, și dragostea cu inima deodată?...   De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume, și eu voi scrie toate, fir cu fir, ca disprețuitori de cimitir, să ne iubim de-a pururea pe lume.   (Gândeste-te, n-ar fi păcat...)

Lectura este singurul mijloc prin care alunecăm, involuntar, adesea neputincioși, în pielea altuia, în vocea altuia, în sufletul altuia. © CCC

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc lângă fereastra ta, te-aş auzi şi-n voie te-aş privi întreaga zi. M-aş apuca şi iarna să-nfloresc, ca să te bucuri. Păsările cele mai mândre-ar face cuib pe creanga mea, şi nopţile mi-ar da cercei de stele, pe care, ca pe frunze ţi le-aş da. Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut când părul ce pe frunte ţi-a căzut, când buzele, cu buze moi de flori. Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere şi foi de aur roşu prin odaie, cu-a ramurilor tânără putere ţi-aş apăra obloanele de ploaie. Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară de primăvară, când va fi şi lună, va trece prin grădină-o zână bună, făcându-mă femeie să fiu iară. Atuncea sprijinindu-mi de pervaz genuchiul ud de frunze şi pământ, cu părul încă doldora de vânt, cu rouă şi cu lună pe obraz, eu ţi-aş sări în casă, şi senină (uitând de-atâta vreme să vorbesc), cu câte-un cuib în fiecare mână întinsă, aş începe să zâmbesc. (Vis vegetal)

A citi inseamna a imprumuta; a valorifica ce ai citit inseamna a-ti restitui datoria. © CCC

Lectura înalță sufletul, iar un prieten luminat îl mângâie. © CCC

Pentru că intrăm în zona computerului, am pierdut plăcerea de a citi. Eu sunt un cetăţean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îţi lasă popasurile necesare pentru reflecţie, pentru meditaţie. Pierderea obişnuinţei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninţă planeta, pentru că slăbeşte intelectul, puterea de gândire, şi te face să uiţi limba.

Nu formezi un cititor altfel decât deschizându-i uşile bibliotecilor, facilitându-i accesul la tot felul de cărţi. Te naşti cititor aşa cum te naşti arhitect sau blond.

Domol răsună ploaia-n geamuri, Cu-același ritm melodic și egal, Cu miros cald și umed de pe lanuri; Cu lungi tristeți de toamnă și caval –   O fină pânză de argint Se țese luminoasă și lichidă Din cerul trist și palid spre pământ, Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă;   Pe flori înviorate și pe-alei S-au risipit șirag de nestimate Atâția stropi nepângăriți și grei, Cu străluciri de grele diamante.   Aș vrea aceste lacrimi lucitoare, Pășind cu glezne goale prin verdeață, Să le culeg în poală răbdătoare Și-n dar să ți le-aduc de dimineață. (Ploaie)

Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găsești timp ca să citești. Altfel vei capitula în fața ignoranței.

Tu ești în inima mea ca un dar neașteptat și mult prea scump, pe care îl cercetez mirată iar și iar, cu-aceeași nesecată desfătare.   Ești tainica-mi putere și mândrie, de când te știu mi-i cerul mai aproape și nu mai pot durerile să vie, să-mi tulbure-ale sufletului ape.   Tu mi-ai făcut tărâna mai ușoară și inima așa de dulce, grea, ca ramura ce toamna se-mpovară de greutatea roadei de pe ea.   Asemeni unui mare cer cu stele, mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac, și-adânci de-atuncea-s gândurile mele, de aur glodul inimii, sărac.   Acestea toate să ți le plătesc nu voi putea, ci lasă-mă măcar, risipitorul meu, să te iubesc, din darurile tale dându-ți dar. (Daruri)

Să nu citești niciodată o carte care n-are măcar un an vechime.