Nu poruncim naturii decat supunandu-ne ei. (Noul Organon)
Francis Bacon
Legile naturii sunt strict determinate si, neputand fi schimbate, oamenii trebuie sa li se supuna. Acest lucru nu înseamnă însă că oamenii sunt supusi naturii. Modalitatea propusă este aceea de a folosi legile naturii in folosul oamenilor. Astfel, respectand legile naturii, aceasta poate fi supusa vointei lor. Libertatea nu consta in absenta constrângerii, ci în utilizarea rațională a acestor constrângeri.
Bacon, prin aceasta fraza, subliniază faptul ca forta asupra lucrurilor provine din cunoașterea lor. Nu se poate obține ceva din partea naturii doar prin transmiterea dorintei. Natura trebuie studiata, înțeleasa pentru a fi folosita scopurilor dorite. Cunoașterea inseamna putere, deoarece permite acționarea asupra obiectului studiat, astfel încât sa se obțina ceea ce se doreste de la acesta.
Esența filozofiei constă în a începe cu ceva atât de simplu, încât nu pare să merite să fie enunțat, și să închei cu ceva atât de paradoxal, încât nimeni nu-l va crede.
© CCC
Veridicitatea este fiica timpului, nu a autoritatii.
O filosofie nu este mai bine exprimata in cuvinte, ci prin alegerile facute de om. Pe termen lung, ne formam pe noi insine si ne formam viata. Procesul se continua pana la moartea noastra. Iar alegerile pe care le facem sunt, in cele din urma, responsabilitatea noastra.
Eu consider ca sensul vietii este cea mai presanta dintre chestiuni.
Cand vezi sufletul curat si nevinovat al unui copil, iti vine parca sa zici, ca orice mama e o "nascatoare de Dumnezeu".
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.