De număr, socotesc întâi poeții,
Pe urmă soarele şi vara,
Iar după vară, cerul –
Şi asta ar fi tot.
Însă de recapitulez,
Poeții par să le cuprindă toate –
Pe ceilalți, spectacolul nu prea-i interesează.
Spun, deci, poeții – și-nţeleg tot ce e viaţă.
O vară ţine pentru ei întregul an,
Și pot crea atâta soare cât ştie cerul să cuprindă,
Iar dacă cerul, în sfârşit,
Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeții
Celor ce cred într-înșii
Le va fi-ndreptăţit și visul trecător,
Spre binecuvântarea lor.
(De număr, socotesc întâi poeţii)
(Traducere de Margareta Sterian)
Apa se învaţă prin sete.
Ţărmul - prin Mările în urmă lăsate.
Suferinţa - prin dureri încercate -
Pacea - prin bătălii şi dovezi -
Prin neîmplinire - Iubirea -
Păsările - prin albe Zăpezi.
Am petrecut o seară excelentă... dar nu a fost aceasta.
© CCC
Să mă scol tot cu soarele
Iasomiei în palme;
Să mă ştiu tot cu zorile
În inima mea;
Să aud dimineţile
Acelaşi blând glas;
Asta-mi doresc eu!
Să apun fără ură,
Să-nnoptez împăcat;
Să mă aflu în vise
Prin sori de săringăş;
Să adorm ascultând
Acelaşi blând glas;
Asta-mi doresc eu!
(Cânticel)
(traducere de Ion Frunzetti)
Seara e o mare câmpie
Unde îngerii joacă bile
Cu stelele.
(Poezii pentru copii)
© CCC
În jnepenii din zare, podoabe de granit,
Apusul înălțimea din piscuri smălțuiește;
Cu dungi de spumă unde uscatul se sfârșește,
Începe-acolo marea cea fără de sfârșit.
Am la picioare noaptea, tăcerea. Amuțește
Și cuibul. Hornul casei fumează liniștit;
Și imnul sfânt al serii în ceață-nvăluit,
Cu zgomotele mării în murmur se unește.
Atunci din văi și câmpuri și lande, peste toate
În aer urcă zvonuri de glasuri depărtate,
Păstorii vin acasă cu turme și cu cai.
Întreaga zare parcă se-nveșmântează-n umbră,
Și soarele își strânge, pe bolta tot mai sumbră,
Petale aurite de roșu evantai.
(Apus de soare)
Exista seri ciudate in care florile au un suflet.
(Exista seri ciudate, In gradina infantei)
© CCC
Îngeri, dis-de-dimineață,
Plini de Rouă, îi dau zor,
Aplecați, culeg, râd, zboarã -
Mugurii sunt oare-ai lor?
Îngeri, în amiaza mare,
Prin nisipuri, rotofei,
Tot culeg și-oftând ei zboară -
Flori uscate duc cu ei.
(Îngeri, dis-de-dimineață)
Traducere Nicolae Zăinescu
Ca o blândă pleoapă peste-un ochi obosit
Se reazimă Seara de Zi
Până ce din toată Casa naturii
Doar Balconul se mai poate zări.
Ca şi când Marea-ar trebui să se despartă
Şi să se ivească-o altă Mare,
Iar din aceea – încă una – care
Ar face din toate trei doar o părere,- o fluturare –
O succesiune de mări –
De ţărm nevizitate –
Ele însele hotar de mări –
Eternitate – toate –
(traducere de Petru Dimofte)
Câte Flori neştiute în Pădure rămân
Pierind pe Dealuri, prin Fâneţe
Fără Puterea de a-şi cunoaşte
Nebănuita Frumuseţe -
Şi câte-şi risipesc în Vânt
Nepieritor şi tainic Nimbul sfânt -
Fără să ştie ce Fior
În Suflet strecura-ne-vor.
(traducerea Ileana Mihai-Ştefănescu)
How many Flowers fail in Wood -
Or perish from the Hill -
Without the privilege to know
That they are Beautiful -
How many cast a nameless Pod
Upon the nearest Breeze -
Unconscious of the Scarlet Freight -
It bear to Other Eyes –
Plăcut trebuie să fie seara. Să nu mai trebuiască să alergi de colo pînă colo. Să stai doar aşa; amurgul liniştit; laşi totul să meargă de la sine. Să uiţi.
(Ulise)
Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori - şi după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Şi dimineaţa cât se-ntinde -
Când doarme ţesătoarea - cine
Mai ţese pânzele senine!
Şi scrie-mi câte note ai simţit
În extazul Prihorului ameţit
În ramul plin de uimire nouă -
Ţestoasa câte plimbări a făcut -
Albina câte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!
Bolta curcubeului de cine e dusă
Şi cine mână zarea supusă
Cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sunt stalactite -
Salbele nopţii de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?
Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine
A zăvorât ferestrele atât de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Şi voi lăsa zorzoanele în prag?
(traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.