Citate de Marcus Aurelius

Inainte de a ma naste, am fost o vesnicie intreaga ”nimic”. De ce ma tem acum de aceeasi ”inexistenta” cu care am avut o vesnicie timp sa ma obisnuiesc si-n care am fost deja? Nu inteleg.

Cardinalul Richelieu a murit în 1642, spre sfârșitul vieții sale. (Parizianul eliberat) © CCC

Moartea este mai blândă decât tirania. (Agamemnon, 458)

Oamenii nu suporta ideea sfarsitului lor si de aceea incearca sa se amageasca cu iluzii desarte.

E ciudat cum se pot gandi oamenii la moarte cand e atat de facut in viata... Nu te odihnesti niciodata pentru munca ce ai facut-o, ci pentru aceea ce o vei face.

Şi astfel, petrece-ţi această clipă, şi anume viaţa ta, în armonie cu natura, şi pe urmă desparte-te de viaţă la fel de uşor ca o prună coaptă de ram: lăudând natura şi exprimându-ţi recunoştinţa faţă de pomul care ţi-a dat viată.

Nu te grăbi să fii de acord cu cel guraliv.

Nu se moare de bătrâneţe, ci de boală.

Când am să plec din lume, n-au să mai fie flori. Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine. Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori. Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține. (Rubaiate)

Priveste inauntrul tau; acolo vei gasi izvorul binelui, izvor nesecat; dar sapa necontenit.

Cand te trezesti dimineata, aminteste-ti cat de pretios este privilegiul de a trai, de a respira, de a fi fericit. © CCC

Este un privilegiu al omului de a iubi chiar pe aceia care il fac sa sufere.

Un adevărat om de litere este trist la gandul mortii lui, nu atat pentru ca moare, cat pentru faptul ca nu va putea concepe despre moarte nici macar un singur gand original. (Carnete) © CCC

Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori. (Gloria imperiului: un roman, o istorie) © CCC

Fă tot ce-ţi cere natura în momentul de faţă, nu spera să instaurezi republica lui Platon, fii mulţumit dacă te mişti înainte măcar cu un pas şi nu socoti asta un succes neînsemnat. Căci cine poate să schimbe felul de a gândi al oamenilor? Şi ce poate fi fără o astfel de schimbare, în afară de sclavie, vaiete şi supunere prefăcută?

Păstrează necontenit în minte tot ceea ce există acum în măsura în care a existat şi odinioară; şi păstrează în minte că toate acestea vor fi şi în viitor, şi imaginează-ţi aceleaşi drame şi privelişti pe care le-ai aflat din propria experienţă sau din istoriile despre vremurile trecute, ca de pildă: întreaga curte a lui Adrian, întreaga curte a lui Antoniu, întreaga curte a lui Filip, a lui Alexandru, a lui Cressus. Fiindcă acestea au fost unul şi acelaşi lucru, doar persoanele din scenă erau altele.

Cel mai important e ca omul să aştepte docil moartea ca pe o decădere firească a acelor elemente din care e conceput. Fiindcă această purtare e în acord cu natura, iar ceea ce e în acord cu natura nu poate fi rău.

Oamenii se zbuciuma din pricina ca se tem de moarte.

Limita dintre viaţă şi moarte se numeşte tăcere.

Ca moartea ne face sa pierim in intregime e tot ce se poate. Nu sunt eu acela care o sa va contrazic. In cazul acesta insa n-avem de ce sa ne temem de dansa. Sunt, ea nu este; este, eu nu mai sunt. Dar daca, lovindu-ne, ne lasa totusi sa subzistam, fiti siguri atunci ca ne vom regasi pe lumea cealalta aidoma la fel cum am fost aici pe pamant. Amarnica pacaleala. Parca anume facuta sa ne strice de mai inainte toate notiunile noastre despre noi si despre iad. Ea ne rapeste orice speranta, fiindca tot ceea ce omul doreste mai mult e sa fie altul decat ce a fost. Visul asta ne e mereu interzis.