Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
(Risipei se dedă florarul)
Literatura aforistica e sarea gandirii.
Cu penele altuia te poti impodobi, dar nu poti zbura. Acest lucru nu-l prea stiu oamenii, dar il stiu pasarile.
Cand cauti comori, nu sapi in nori, ci in pamant.
Ranile. Mai calde decat fiinta noastra sunt totdeauna ranile.
Invatat e omul care nu termina niciodata de invatat.
Sunt oameni care zambesc nu numai cu coltul gurii, ci cu toata suprafata corpului lor.
Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
(Risipei se dedă florarul)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.