Eu nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi -
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?
(Vei plânge mult ori vei zâmbi?)
Unele ascunzisuri ale sufletului sunt usoare ca niste umbre: dispar indata ce incerci sa le luminezi…
Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.
Cei ce nu stiu sa puna in ,,concluzie” o leaca de substanta ce nu se gaseste in ,,premise”, sa lase stiinta in pace.
Imi urmez instinctul și nu îmi fac griji în privința experienței.
Faptul ca toate vietile de pe pamant se sfarsesc cu moartea nu dovedeste ca moartea e tinta vietii.
Un ganditor care nu are mereu sentimentul ca dibuie poate fi un bun operator matematic sau avocat, dar nu un ganditor.
Numai orbit de patimile ei poti vedea ce-i viata...
Societatea care se plange de parazitii ei se osandeste intrucatva si pe sine insasi; parazitii se incuiba numai unde este murdarie fizica sau morala.
Unora le place numai ce inteleg, altii pot intelege numai ce le place.
Ingratitudine: vedem din gratia soarelui. Dar cand vrem sa vedem si mai bine ii intoarcem spatele.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.