Citate despre Arta

Capodoperele se imbunatatesc datorita emotiilor pe care le trezesc in sufletele generatiilor care vin una dupa alta, timp de secole. Tocmai din cauza aceasta lucrurile vechi sunt mult mai frumoase decat cele moderne.

In arta, ca si in iubire, instinctul ajunge, iar stiinta nu raspandeste in preajma ei decat o lumina inoportuna. Desi frumusetea se releva din geometrie, numai sentimentul singur e in stare sa-i surprinda formele delicate.

Opera de arta trebuie sa para iesita din mana omului, iar nu dintr-o masina, si o greseala e, uneori, un accident fericit.

Arta este modalitatea umana de a utiliza sensibilul sau inteligibilul in scopuri estetice. © CCC

Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa! Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el. Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea. După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat. Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis. Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.

Fiecare opera de arta isi creeaza propria sa estetica.

Confuzia creează arta. Prea multă confuzie creează dezechilibru.

Arta, ca si moralitatea, consta in a trasa linia undeva.

Opera de arta este exagerarea unei idei.

Puterea universala a muzicii este dovada evidenta a nevoii de armonie a sufletului.

Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.

Adevaratele poezii incep acolo unde se incheie pe hartie.

Daca am putea, nu zic sa oprim in loc, dar sa prelungim minutele de emotie pe care ni le da muzica, am fi mai mult decat oameni…a iubi muzica inseamna a-ti asigura un sfert din fericire.

Arta își datorează originea Naturii însăși... această creație frumoasă, lumea, a furnizat primul model, în timp ce profesorul inițial a fost acea inteligență divină care nu numai că ne-a făcut superiori celorlalte animale, dar ne-a făcut ca Dumnezeu Însuși, dacă îmi pot îngădui să spun. © CCC

Oricat de originale ar fi operele de geniu, ele sunt facute de oameni: vibram impreuna cu ele in masura in care sunt pline de umanitate, iar sentimentul prin care patrundem frumusetea nu se deosebeste prin nimic de sentimentul care le-a creat.

Uneori, seara, apare o figură Ce ne privește din adâncul oglinzii. Și arta trebuie să fie ca această oglindă Ce ne redă propria noastră față. (Arta poetică)

Aripa o ai sau nu o ai.

Arta nu e un scop in sine, ci doar un mijloc de a sta de vorba cu oamenii.

Creatie…ceea ce conteaza…este sa vibrezi tu insuti si sa faci pe altii sa vibreze.