Citate despre Eternitate

Am uitat demult cum arăţi, Dar poate ochii îţi erau albăstrii, Părul aprins ca pădurile toamna, Mâinile mici şi viorii.   Am uitat demult cum vorbeşti, Dar parcă aveai glasul scăzut; Mai aud, ca prin vis, o vioară Îngânând în trecut.   Am uitat cu totul de tine, Doar un nume rotund mi-amintesc. Doar obrazul, prea tânăr, pufos Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.   Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă Dac-ai murit, dacă trăieşti... Doar o ciudă smintită mă zbuciumă. Creşti din zăpezi şi mătasă. (Elegie)

Eternitatea este lungă, mai ales spre final. © CCC

Dac-ai veni-n grădină, ţi-aş arăta în zori, Albine cum se roagă smerite şi se-nchină Pe fiecare dintre sălbaticele flori, Ca-ntr-o bisericuţă de rouă şi lumină. (Grădina în zori)

Nu e greu să fii nou, e greu să fii etern.

Fiecare fir de iarbă, fiecare fir de grâu, fiecare fir de floarea-soarelui ori de porumb, noaptea, deschide ochii, privește slava... Deschide larg buzele, respiră văzduh... Deschide larg brațele, îmbrățișează răcoarea udă. Răcoarea e lacrima stelelor. (Desculț)

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit, N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc. Când bate vântul peste deltă, trestiile Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foșnesc.   N-am să vă spun pe cine aștept, dar aștept. Inima n-are aripi, dar deseori zboară. Toate cântecele lumii, toate, s-o știti, Încap într-un flaut, într-o vioară.   Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc? Mă strigă din patru părți zările. Munții cu păduri cu tot mor sufocați Și-n curând o să moară sufocate și mările.   N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit, N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc, Crângurile sunt pline de flori și de iarbă Și de arbori plăpânzi care cresc. (N-am să vă spun)

Să nu ne certăm cu nimeni, fiindcă nu se ştie când murim şi nu ne mai putem împăca!

Când nici luceferii nu sunt eterni, Ce rost are cuvântul "întotdeauna"? (Când nici luceferii)

Eternitatea este o perioada foarte lunga de timp, mai ales spre sfarsit.

Mi-eşti atât de aproape şi totuşi Atât de departe, atât de departe! Nu ne desparte Decât iazul cu lotuşi. Numai iazul cu lotuşi al cerului ne desparte. (Cântec II)