Citate despre Generatie

În lumea familiei, domneau rânduieli vechi, cu vizite oarecum protocolare, cu onomastici sărbătorite ca adevărate recepţii, ca să nu mai vorbim de Paşte și Crăciun, când se strângea familia din toate unghiurile ţării. De politică nu se vorbea deloc… Lumea era mulţumită, se trăia fără griji, viaţa socială se desfăşura în armonie. (Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)

Am avut şansa să mă nasc şi să cresc într-o familie de intelectuali şi să capăt o educație îngrijită şi complexă.

Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieşi cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste şi de aceea lumea nu le iubeşte.

Apoi războiul, care a coincis cu studenţia mea. Trebuie să mărturisesc că pe noi, cei tineri, prinşi în noutatea învăţământului universitar, războiul nu ne-a prea afectat. Viaţa studenţească a fost, totuşi, frumoasă. Aveam profesori de primă mărime şi la Drept, şi la Litere, citeam enorm la Biblioteca Facultăţii Carol I, mă pregăteam serios de examene. În acelaşi timp, participam la viaţa culturală a Bucureştiului care, în ciuda războiului, era foarte bogată… (Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)

E in firea fiecarei generatii sa-si imagineze, cu onesta candoare, ca ea e buricul pamintului si ca de la ea incolo incepe viata universului.

Cred că sunt, dacă nu chiar prima, una dintre primele persoane care au lansat această formulă a apartenenţei la Galaxia Gutenberg, la Galaxia Cărții. Încă de acum câţiva ani, la Conferinţa de la Snagov despre economie şi cultură, mi-am exprimat temerile în legătură cu înlocuirea cuvântului prin imagine, cu competiţia între televizor şi computer pe de o parte, şi carte pe de alta. Insesizabil încă pentru foarte mulți, pericolul transmiterii informaţiel şi comunicării pe aceste căi creşte vertiginos în raport cu folosirea tot mai redusă a cărţii. Exemplele pe care le dădeam atunci despre cățiva tineri pasionaţi de televizor şi aşi în materie de jocuri pe computer, dar care nu citiseră nici o carte în afară de manuale, erau câteva, cunoscute de mine. De atunci, exemplele s-au înmulţit enorm, dovadă rezultatele catastrofale din ultimii ani la capacitate şi la bacalaureat. S-a făcut mult haz de răspunsurile aberante, dar puţini ne dăm seama încotro mergem cu aceşti tineri care, părăsind lectura, se îndepărtează implicit de bogăţia limbii. Vocabularul lor e tot mai sărac, mai degradat, dar această împuţinare exprimă probabil, din nefericire, şi o slăbire a puterii de judecată, a coerenţei ideilor (dacă vor mai avea idei). Căci cuvântul scris rămâne în minte şi se aşează, zideşte, ordonează, în vreme ce succesiunea rapidă, fuga imaginilor influenţează negativ procesul gândirii, făcând din privitor un receptor pasiv, incapabil de reacţie mentală personală. Ne dăm seama ce se va întâmpla cu generaţiile viitoare din care noile forme de învăţământ nu vor mai face oameni de cultură, discheta de care se face atâta caz neputând înlocui niciodată vechiul şi credinciosul prieten, cartea. Să-mi fie îngăduit ca, după aproape 40 de ani de profesorat universitar, să preţuiesc valoarea acestui prieten, socotindu-mă cetăţean credincios al Galaxiel Gutenberg si să mă tem de efectele grav nocive pentru intelect şi spirit ale galaxiei televizorului şi computerului.

Dacă Orientul Apropiat infuzase, în Evul Mediu, o doză considerabilă de fabulos culturii europene, contactul oricât de superficial la început cu Persia, India, China etc. avea să deschidă un făgaş spre acele filoane ale spiritualităţii nici până astăzi epuizate.

Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi, puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudospiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antichristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc ca omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam durează.

Nesocotindu-mă niciodată o persoană atât de importantă [pentru a fi o personalitate marcantă a culturii române], nu m-am gândit la atributele care mă caracterizează. De altfel, de mic copil am suferit de o timiditate inhibitorie faţă de lumea din jur. M-a stăpânit toată viaţa, în ciuda jovialităţii mele. Nimeni n-a ştiut şi, probabil, n-a bănuit ce chin era pentru mine luarea cuvântului în public. Fiecare seminar, fiecare curs, fiecare conferinţa erau insoţite de un trac care-mi oprea cuvintele în gât. Făceam aproape totdeauna crize de tahicardie, din pricina efortului, a emoţiei, dar mai ales de teamă că n-am să izbutesc să spun tot ce trebuie spus, să dau auditoriului satisfacţia unei comunicări depline. Dar fie rutina, fie apropierea studenţilor de mine, mi-au dat încredere în ceea ce făceam şi în ceea ce urmăream: să le lărgesc orizontul de cultură, să-i fac să iubească literatura, să-i înalţ spre lumea valorilor. Rezultatele au fost treptat tot mai bune. Studenţii veneau la mine nu numai pentru chestiuni de specialitate, ci şi cu întrebări de viaţă, ca la un duhovnic. Până astăzi primesc mărturiile afecţiunii lor. Unii vin să mă vadă chiar la Văratec, alţii îmi scriu sau îmi trimit cărţile lor, cu calde evocări ale anilor lor de formaţie.

Astăzi, am ajuns să nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Mă tem că, dacă nu vom gândi pozitiv legătura noastră cu aproapele, o să ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem în pericol să ne izolăm. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atâta vreme de la jumătatea secolului trecut, ne ameninţă pe toţi. Singura ieşire din asta este îndreptarea către aproapele nostru. În felul acesta îndeplineşti şi o poruncă Dumnezeiască şi realizezi şi o comuniune socială, fără de care lumea nu mai poate exista. “Să iertam tuturor”, cum zice Mântuitorul. E adevărat că e groaznic de greu, dar măcar nu-i face rău, bucură-te de bucuria lui sau îndurerează-te de durerea lui. Aşa se spune, că de durerea lui mai degrabă te îndurerezi, decât să te bucuri de bucuria lui.

In baza serviciilor facute de catre generatiile trecute, omul este dator fata de generatiile viitoare.

Venirea lui Carol al II-lea a schimbat dintr-o dată climatul politic românesc. Pentru mine anii aceştia au coincis cu adolescenţa mea extrem de activă, până când boala m-a scos din circuitul existenţei normale. Dar în ţară nemulţumirile creşteau, începuse să se discute politică, opiniile se ciocneau tot mai acerb, până când regele a fost silit să abdice. (Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)

Am avut norocul să întâlnesc oameni deosebiți, personalități, modele.

Copilăria mea s-a desfăşurat într-o atmosferă de linişte, de bună stare şi chiar de euforia unei vieţi patriarhale. Deşi era vremea tramvaielor cu cai, iar felinarele cu gaz aerian erau aprinse la căderea serii de un personaj umil, totdeauna binevenit, iar gardistul (poliţistul) trecea noaptea pe lângă case şi fluiera ca să ne dea de veste că totul este în ordine, mă simţeam foarte în largul meu. (Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)

Generația mea din anii '60, cu toate marile noastre idealuri, a distrus liberalismul, din cauza exceselor noastre. © CCC

Fiecare generatie vrea sa impuna generatiei urmatoare experientele ei, principiile ei, formulele ei de viata. Iar fiecare generatie proaspata le respinge, fiindca vrea sa le descopere ea pe cont propriu.

Fiecare generatie isi imagineaza ca este mai inteligenta decat cea dinainte si mai inteleapta decat cea care va urma dupa ea.

Omul e un produs al generatiei sale.

Nici o viata omeneasca nu implica o experienta care sa se poata substitui in intregime, pentru a instrui si a calauzi o alta viata, experiente proprii ale acesteia… lectia faptelor, care contrazice mostenirea parintilor, ii face pe adolescenti sa-si precizeze dragostea si ura, sa revizuiasca traditionala scara de valori, sa stabileasca o ierarhie a telurilor si a tipurilor de umanitate ce le vor inspira de acum inainte comportarea.