Nu prin intermediul ratiunii, si cel mai adesea in pofida ei, se construiesc convingeri capabile sa zguduie lumea.
Ce n'est pas avec la raison, et c'est le plus souvent contre elle, que s'édifient les croyances capables d'ébranler le monde.
(Hier et Demain)
Nu a existat niciodata o biografie buna a unui romancier bun. Nici nu s-ar putea. Daca e bun de ceva, atunci el este mai multe persoane intr-una singura.
Cand oamenii sunt de acord cu mine, am intotdeauna senzatia ca m-am inselat.
© CCC
Cat de des luam drept convingere o iluzie a simturilor sau o eroare a mintii.
Trebuie sa fii indragostit de ceea ce faci.
Toate convingerile superficiale sunt maturate cu usurinta de prima adiere de vant care se abate asupra lor.
Fără convingere, nu se poate face nimic trainic.
(Cariera mea de critic, vol. Anonymus Notarius)
La 18 ani, convingerile noastre sunt dealuri de pe care privim; la 45 de ani, ele sunt pesteri in care ne ascundem.
Concluziile la care omul ajunge prin reflecţie personală îl conving adesea mai tare decât cele care i-au venit altuia în minte.
Nu vorbele conving, ci caracterul celui care vorbeşte.
© CCC
Este usor sa-i convingi pe oameni de un lucru, dar este greu sa-i faci sa fie fermi in aceasta convingere.
O convingere care incepe prin a admite legitimitatea unei convingeri adverse, se condamna la esec.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.