Despre Jan Sibelius
Desigur, una dintre cele mai puternice impresii și poate cea mai puternică impresie asupra mea mi-a fost oferită de întâlnirea cu Jan Sibelius. Pe 8 decembrie 1955, compozitorul urma să împlinească 90 de ani.
Nu și-a părăsit vila Jarvenpeie, aflată la 40 de km de Helsinki, din 1904. Pășeam cu entuziasm peste pragul modestei case cu două etaje situată în pitoreasca pădure deasă de pini de pe dealul nu departe de lac. Pe drum mă gândeam la viitoarea întâlnire cu clasicul și compozitorul în viață, a cărui activitate creativă a început încă din anii 80 ai secolului precedent. Cum este el? Cum mă va primi? Despre ce să vorbesc cu el? Sincer să fiu, am fost profund impresionat de acea simplitate și cordialitate cu care m-a primit pe mine și pe colegii mei. A venit la noi vesel, direct, oarecum sever la exterior, dar numai la exterior…
Era un radio mare în cameră. Sibelius părea să petreacă multe ore lângă radio ascultând programe muzicale din toate țările lumii. În timpul discuției, el și-a amintit foarte călduros de întâlnirile cu Kabalevski, Oistrah și Gilels, care l-au vizitat cu câțiva ani în urmă. Și-a amintit și de Petersburg, în care fusese de mai multe ori la începutul secolului. Și-a amintit de Ceaikovski, Glazunov și Rimsky-Korsakov pe care îi cunoștea personal. Am început să vorbim despre muzica modernă occidentală și despre sarcinile compozitorilor moderni.
– Unii scriu muzică cu capul sau cu picioarele, alții – după inimă, – a spus expresiv Sibelius.
© CCC
Omul este inteligent pentru ca are o mana.
Anaxagora
Pentru Anaxagora, intrucat avem mâini, am devenit ființele cele mai inteligente din Univers. Aceasta idee va fi reluata de filosofii moderni, pentru care inteligența este în primul rând practică, înainte de a fi contemplativă (deci inteligența este în primul rând tehnica). Aristotel va inversa aceasta afirmatie: Pentru ca este inteligent, omul are mâini (în caz contrar, omul nu ar sti sa se foloseasca de ele, iar natura nu ofera nimic fara efort).