Timpul în care trăim este un timp ciudat. Pretutindeni pe planetă doar disarmonie, lipsă de unitate, învrăjbire si mai cu seamă o tendinţă de secularizare cum n-a mai fost alta, promovată, parcă, de forțe oculte. În acest peisaj de desacralizare, Biserica Ortodoxă şi Romano-Catolică, citadelele creștine ce continuă Bizanţul și Roma, sunt supuse unor lungi şi insidioase atacuri, venind din numeroase direcţii. Mai întâi din partea prozelitismului sectelor neoprotestante, atac pe faţă, cu mijloace cunoscute, de natură în special financiară, materială. Apoi din partea mentalităților moştenite de la răposatele (dar nu de tot) doctrine marxiste şi comuniste, contestatoare de religie. Apar însă altele, de stranii şi variate tipuri. De pildă: o imagistică plină de monştri pe lângă care ai lui Bosch şi Goya sunt suportabili uşor. Filmele cu vampiri, extratereştri înfiorători, magicieni, sunt din ce în ce mai dese. Ba chiar cărți aparent fermecătoare, ca celebra Harry Potter, fac ocolul pământului, fascinând pe copii. De curând, la New York a fost construit, undeva, într-un spațiu larg, un dinozaur uriaş, care a dat de furcă poliției, din pricina unei mulțimi de tineri care veneau să-l adore (!) mărturisind că se simțeau Iăuntric excepțional în fața lui.
Dar ce să mai zicem de literatura şi arta post-modemistă, care îşi defulează mâlurile până şi în blasfemii la adresa Creatorului şi a Celor Sfinte. lar un premiu Nobel acordat unei astfel de cărți blasfematoare, pune oarecare temei bănuielilor noastre.
Şi în fața acestor fenomene ucigătoare de spirit, vrăjmaşe învățăturii Mântuitorului Hristos, care din dragoste s-a răstignit pentru noi, cele două Biserici surori ce au de făcut? Doar să se unească!!!
Timpul în care trăim este un timp ciudat. Pretutindeni pe planetă doar disarmonie, lipsă de unitate, învrăjbire și mai cu seamă o tendință de secularizare cum n-a mai fost alta, promovată, parcă, de forțe oculte.
Timpul... el fiecarui lucru ii dezvaluie pana la urma cusururile ascunse si, fiind parinte al adevarului si judecator nepartinitor, stie sa dea sentinta dreapta de viata si de moarte tuturor lucrurilor.
Timpul de care dispunem in fiecare zi este elastic; pasiunile pe care le incercam il dilata; acelea pe care le inspiram il ingusteaza si obisnuinta il umple.
Trecutul? Un vis retrospectiv. Viitorul? Un vis anticipat. Prezentul? O minciună între aceste două visuri.
Timpul a fost asemuit cu un fluviu, dar deosebirile sunt mari - nu poti, de pilda, sa-l traversezi, e cenusiu si curge molcom, e imens cat insasi lumea, n-are poduri si nici trecere prin vad; si totusi, din cate spun filozofii, poate curge si inainte si indarat; calendarul il urmeaza insa intr-un singur sens.
Lumina are timpul sau care ii este masurat,
Dar domnia noptii
Nu cunoaste nici timp, nici spaţiu,
Somnul dispune de toată veşnicia!
(Imnuri inchinate noptii)
© CCC
Pendula arata clipa, dar cine arata vesnicia?
Timpul scoate totul la lumină.
Timpul e cel mai bun sfatuitor.
Secolul XXI va fi spiritual sau nu va fi deloc.
(„Le XXI-ème siècle sera spirituel ou ne sera pas”)
„Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău.” (afirmaţia lui Malraux într-un dialog cu un personaj imaginar, Max Torrès, publicată în Hôtes de passage, 1975, cap. 3.)