Citate despre Ajutor

Cel care vrea sa ajute si nu poate asa cum doreste, este nefericit.

Mâna care ajută este iubită. (Proverb egiptean de pe Stela lui Mentuhotep, înalt oficial egiptean din Prima Perioadă Intermediară)

Atunci când există ceva mai presus de viață, viața devine frumoasă. © CCC

Fiecare noțiune, fiecare familie, fiecare individ are o mitologie care dă culoare existenței sale. (Din voia Domnului)

Pe baza numerelor care constituie atât materialul investigațiilor sale, cât și instrumentul său de lucru, știința, sub diferite denumiri, descifrează universul în spațiu și timp. Ea se ridică foarte sus în infinitul mare și coboară foarte jos în infinitul mic. Între aceste două extreme, care corespund reciproc, ea explorează ceea ce numim lumea reală – adică a noastră. Aproape tot ce știm despre univers și despre noi înșine – aproape totul, dar nu totul – provine din numere și știință. Datorită numerelor, știința contribuie la construirea unui viitor care încă nu există și se întoarce la un trecut dispărut pe care îl reconstituie până când îl recreează. (Călăuza rătăciților, Știința) © CCC

Te iubesc în timp. Te voi iubi până la sfârșitul timpurilor. Și când timpul va trece, atunci te voi fi iubit. Și nimic din această iubire, ca și nimic din ceea ce a fost, nu va putea fi șters vreodată. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC

Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori. (Gloria imperiului: un roman, o istorie) © CCC

Una dintre cheile evidente și secrete ale acestei lumi în care trăim este că își petrece timpul într-un prezent etern care dispare mereu. Între un viitor care încă nu există și un trecut care deja nu mai există se strecoară o abstracţiune pură, un fel de vis imposibil. Este această absență plină de suspans pe care o numim prezent. Nimeni nu a trăit vreodată altundeva decât pe această graniță oscilantă dintre trecut și viitor. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC

Tradițiile - ca și femeile - sunt făcute pentru a fi atât respectate, cât și contestate. © CCC

Sunt aici. Exist. Sunteți aici. Existați. Suntem aici. Existăm. Ce mai încoace și-ncolo! E de mirare. E stupefiant. Dar așa stau lucrurile. Participăm cu toții, fără să fi solicitat, la o evidență fragilă, luminoasă și confuză, la care ținem mai mult decât la orice, deși deseori o vorbim de rău: viața. Din câte știm și cel puțin până astăzi, această viață, care este cel mai de preț bun al nostru, se desfășoară pe o planetă privilegiată și banală, o fracțiune minusculă, și sincer vorbind, rizibilă, din imensul univers. (Călăuza rătăciților, Uimirea) © CCC

Să te desparți de lucrurile reale, scrie Chateaubriand, nu înseamnă nimic. Dar să te desparți de amintiri! Inima se frânge atunci când te desparți de vise. (Frumoasă a fost această viață) © CCC

Nu te îndoi de puterea unei femei de a ajuta. Nici un efort nu poate descuraja o afecțiune pură. © CCC

Pe acest Pământ pe care trăim, totul se grăbește să dispară. Asta e regula. Nimeni nu poate face nimic. Timpul trece, anii trec, viața trece și noi trecem. Nimic nu durează. Totul trece. Fără cea mai mică excepție. Bucuriile noastre, durerile noastre, obiceiurile noastre, credințele noastre, limbile noastre, civilizațiile noastre. Pământul nostru va fi doar o mare ruină și toate acestea vor trece. La fel, Soarele și galaxia noastră. Și universul? Multă vreme, oamenii au crezut că universul este etern. Dar spre începutul secolului trecut, prin calcul și observație, mai aproape de Geneză decât majoritatea filozofilor, știința a descoperit că, asemenea vieții, și universul are o istorie. A avut un început și va avea un sfârșit. Va trece ca și oamenii. (Călăuza rătăciților, Dispariția) © CCC

La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune. La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic. La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite. La a treia întrebare: Există Dumnezeu. Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna. Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic. Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret. (Călăuza rătăciților, Angoasa) © CCC

Singurul viitor al viitorului este acela de a deveni trecut. Când viitorul se aruncă asupra noastră, este atât de dornic să se schimbe în trecut, încât ia doar pentru o clipă, cât un suspin, cât un clipit, cât o fulgerare, forma fragilă a prezentului. Aproape că s-ar putea susține că timpul are o singură idee: să sară peste etapa prezentului. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC

Nu ar fi posibil, în timp de pace și liniște, să se înființeze societăți de ajutorare în scopul de a acorda îngrijire răniților în timp de război de către voluntari zeloși, devotați și temeinic calificați? © CCC

De ce ajutor este cineva care poate fi abordat doar cu cuvinte potrivite? © CCC

Cred că trec drept scriitorul fericirii pentru că gândesc că trebuie să fii fericit în ciuda tuturor celorlalte lucruri. © CCC

Este deci permis să vorbim despre o enigmă? Dar, prin definiție, fiecare enigmă are soluția ei. Poate că nu există o soluție la problema pusă de univers și de destinul nostru? Nu e exclus ca lumea să fie absurdă, ca întreg răul și tot binele, ca toate suferințele și toate bucuriile, orice frumusețe și întreaga iubire să dispară în neant și să fie date uitării, iar viața – care ne e așa dragă – să fie lipsită de sens. (Călăuza rătăciților, Enigma) © CCC

Mai mult decât un secret sau o enigmă, universul este un mister, iar viața noastră este un mister. Și ne este interzis să pătrundem acest mister. Ce să facem? Poate ar fi mai bine să ne luăm partea? Ce folos să dezbatem? Să renunțăm să cunoaștem ceea ce ne este imposibil să cunoaștem. Să închidem ochii. Să ne bucurăm de o existență care este un fel de minune. Să fim fericiți. O voce venită de nu se știe unde și care nu ar obosi niciodată ne șoptește în tăcere că nu este suficient să fim fericiți. Nu suntem aici pentru a ne amuza. Sau nu doar pentru a ne amuza. Dar atunci pentru ce? Doar pentru a ne petrece timpul? Doar pentru a ne repezi, legați de mâini și de picioare, în farmecele puternice și amare ale acestui „divertisment” denunțat de Pascal? Poate doar, în cel mai bun caz, pentru a încerca să strângem firimituri din puținul, în continuă schimbare și deja depășit, care ni se permite să-l cunoaștem? (Călăuza rătăciților, Misterul) © CCC