Citate despre Ajutor

Este deci permis să vorbim despre o enigmă? Dar, prin definiție, fiecare enigmă are soluția ei. Poate că nu există o soluție la problema pusă de univers și de destinul nostru? Nu e exclus ca lumea să fie absurdă, ca întreg răul și tot binele, ca toate suferințele și toate bucuriile, orice frumusețe și întreaga iubire să dispară în neant și să fie date uitării, iar viața – care ne e așa dragă – să fie lipsită de sens. (Călăuza rătăciților, Enigma) © CCC

Imi place sa ajut oamenii care se ajuta singuri.

Numai vezi sa nu faci rau, in timp ce vrei sa fii de folos.

Între multe alte lucruri, tu erai pentru mine și o fereastră prin care puteam privi străzile. Singur, n-aș fi putut. (Scrisori către Milena)

De la cei pe care i-ai jefuit, Ai venit să ceri ajutor! (Lupul și pisica) © CCC

Să te desparți de lucrurile reale, scrie Chateaubriand, nu înseamnă nimic. Dar să te desparți de amintiri! Inima se frânge atunci când te desparți de vise. (Frumoasă a fost această viață) © CCC

Nu te îndoi de puterea unei femei de a ajuta. Nici un efort nu poate descuraja o afecțiune pură. © CCC

Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori. (Gloria imperiului: un roman, o istorie) © CCC

Oamenii sunt un pic ca Dumnezeu: tot ce pot face, fac. Sau o vor face. (Aproape nimic despre aproape tot) © CCC

Pe acest Pământ pe care trăim, totul se grăbește să dispară. Asta e regula. Nimeni nu poate face nimic. Timpul trece, anii trec, viața trece și noi trecem. Nimic nu durează. Totul trece. Fără cea mai mică excepție. Bucuriile noastre, durerile noastre, obiceiurile noastre, credințele noastre, limbile noastre, civilizațiile noastre. Pământul nostru va fi doar o mare ruină și toate acestea vor trece. La fel, Soarele și galaxia noastră. Și universul? Multă vreme, oamenii au crezut că universul este etern. Dar spre începutul secolului trecut, prin calcul și observație, mai aproape de Geneză decât majoritatea filozofilor, știința a descoperit că, asemenea vieții, și universul are o istorie. A avut un început și va avea un sfârșit. Va trece ca și oamenii. (Călăuza rătăciților, Dispariția) © CCC

…așa că fiecare zi a adus o nouă coborâre în profunzimile existenței concrete și o nouă înălțare spre culmile abstracțiunii. (Gloria imperiului) © CCC

La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune. La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic. La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite. La a treia întrebare: Există Dumnezeu. Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna. Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic. Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret. (Călăuza rătăciților, Angoasa) © CCC

Titlul acestui manual de savoir-vivre pentru uzul celor care se întreabă despre misterele lumii, l-am împrumutat de la Maimonide, filosof și doctor evreu născut la Cordoba, apoi musulman, pe vremea lui Philippe Auguste, a Sfântului Francisc de Assisi, a împăratului Frederic al II-lea și a lui Saladin, cu aproape o mie de ani în urmă. Astăzi ca și ieri, suntem cu toții rătăciți. Încă nu știm ce ne-ar plăcea să știm atât de mult: de ce ne-am născut și ce devenim după moarte. Dincolo de accidentele vieții noastre de zi cu zi care sunt suficiente pentru a ne ocupa, motivele și sensul trecerii noastre pe această planetă pe care o numim Pământ ne rămân foarte obscure. Următoarele pagini sunt o încercare de a răspunde la întrebarea: Ce fac aici? (Călăuza rătăciților, Mod de utilizare) © CCC (Ce fac aici? – iată întrebarea la care se străduiește să răspundă acest manual de buzunar, care n-are altă ambiție decât aceea de a descrie cu îndrăzneală, cu naivitate și plin de vioiciune lumea incredibilă în care am fost aruncați fără voia noastră, dar și să livreze, pe cât e posibil, câteva scurte recomandări despre felul în care ne-am putea bucura de ea și despre cum ea ne-ar putea oferi un strop de demnitate. Savoir-vivre: cunoașterea și practicarea uzanțelor în societate; abilități de viață, bune maniere, norme de conduită, etichetă.)

Știința, morala, istoria se descurcă foarte bine fără Dumnezeu. Oamenii sunt cei care nu se pot descurca fără Dumnezeu. (Viața și opera lui Dumnezeu)

Oricine știe că evidențele ascund întotdeauna sisteme. Nimic nu e mai părtinitor decât imparțialitatea. (Din voia Domnului)

De ce ajutor este cineva care poate fi abordat doar cu cuvinte potrivite? © CCC

Sunt aici. Exist. Sunteți aici. Existați. Suntem aici. Existăm. Ce mai încoace și-ncolo! E de mirare. E stupefiant. Dar așa stau lucrurile. Participăm cu toții, fără să fi solicitat, la o evidență fragilă, luminoasă și confuză, la care ținem mai mult decât la orice, deși deseori o vorbim de rău: viața. Din câte știm și cel puțin până astăzi, această viață, care este cel mai de preț bun al nostru, se desfășoară pe o planetă privilegiată și banală, o fracțiune minusculă, și sincer vorbind, rizibilă, din imensul univers. (Călăuza rătăciților, Uimirea) © CCC

Atunci când există ceva mai presus de viață, viața devine frumoasă. © CCC

Cred că trec drept scriitorul fericirii pentru că gândesc că trebuie să fii fericit în ciuda tuturor celorlalte lucruri. © CCC

Mai mult decât un secret sau o enigmă, universul este un mister, iar viața noastră este un mister. Și ne este interzis să pătrundem acest mister. Ce să facem? Poate ar fi mai bine să ne luăm partea? Ce folos să dezbatem? Să renunțăm să cunoaștem ceea ce ne este imposibil să cunoaștem. Să închidem ochii. Să ne bucurăm de o existență care este un fel de minune. Să fim fericiți. O voce venită de nu se știe unde și care nu ar obosi niciodată ne șoptește în tăcere că nu este suficient să fim fericiți. Nu suntem aici pentru a ne amuza. Sau nu doar pentru a ne amuza. Dar atunci pentru ce? Doar pentru a ne petrece timpul? Doar pentru a ne repezi, legați de mâini și de picioare, în farmecele puternice și amare ale acestui „divertisment” denunțat de Pascal? Poate doar, în cel mai bun caz, pentru a încerca să strângem firimituri din puținul, în continuă schimbare și deja depășit, care ni se permite să-l cunoaștem? (Călăuza rătăciților, Misterul) © CCC