Citate de Évariste de Parny

Varietatea este sursa tuturor plăcerilor noastre, iar plăcerea încetează să mai existe atunci când devine obișnuință. © CCC

Groaznic chin este si foamea! Grave tormentum fames!

Ce-ncet o fericire se-nfiripă! Ce repede o fericire piere! Din tinereţea-mi plină de durere, Dacă-am trăit, n-a fost decît o clipă, Şi-acel extaz un greu tribut îmi cere! Speranţa-i dulce, chiar dacă-i deşartă: Măcar ne-alină, viaţa de-i amară; Dar mie-n vînt iluziile-mi zboară, Şi-n al meu suflet azi speranţa-i moartă: E-un suflet, vai! întruna ros de jale, Un suflet istovit, sătul de toate, Ce din trecut ar vrea să-i iasă-n cale Fugarii zori ai fericirii sale Şi-averile ce-acum îi sînt luate. Prezentul însă, cu imagini clare, Mă urmăreşte cînd un vis mă-mbată, Iar adevărul crud, fără-ndurare, Un sfat îmi dă: să nu mai plîng vreodată. Pierdut-am tot: delir şi-nvolburare, Plăceri cuminţi, avîntul, răzvrătirea, Păcate dulci, nădejdi mîngîietoare; Pierdut-am tot: mi-a mai rămas iubirea. (Ce-ncet o fericire...) (Traducere Teodor Boşca)

O coajă de pâine nu e mare lucru și totuși, este totul pentru rătăcitorul înfometat. © CCC

Glasul sentimentelor nu ne poate induce în eroare Și n-avem nici o vină dacă urmăm natura. (Elegii)

Copac frumos, aşa de-aproape La ce stau cele două nume, Ce-n scoarţa ta a vrut anume O mînă scumpă să le sape? Eleonora e departe; Slovele mint, şi-un timp călău Aceste inimi le desparte, Ce le mai leagă trunchiul tău. (Elegie) (Traducere Teodor Boşca)

Foamea le dezvolta talentul chiar si prostilor. Etiam stultis acuit ingenium fames. (Phaedrus, Fabulae Appendix)

S-au împlinit opt zile că-n şesu-acesta, iată, O datorie aspră înlănţuit mă ţine; A mea durere crede-o, dar n-o trăi ca mine; Urez să nu simţi chinul iubirii niciodată!   E-un loc frumos, şi-n juru-mi e numai sărbătoare. Ai mei prieteni tineri, cu zarva lor voioasă, Nu pot s-alunge însă tristeţea ce m-apasă, Iar sufletu-mi la orice plăceri şi-a pus zăvoare. Eu tînguiri amestec în cîntul lor şi ciudă,   Şi fac rugare nopţii, şi zilei fac rugare Să-mi dea pe-aceea care nu poate să m-audă. Cîndva, de stam departe, răbdam mai lesne dorul, Mă mîngîia speranţa. Acum însă amorul Absenţa cea mai scurtă s-o-ndure nu mai poate.   Tot ce-i străin de tine, mă umple de mînie. Ah! desfătări şi rîset mi le-ai luat pe toate, Şi nu mai am nici toane, să-mi dea vreo bucurie; Doar tu-mi rămîi acuma, Eleonora mea! Dar tu-mi ajungi: într-asta, mi-s zeii mărturie! Şi n-am pierdut nimica, de te mai pot păstra. (Absenţa) (Traducere Teodor Boşca)

Un câine flămând nu se teme de băț. © CCC

Oamenii flămânzi nu ascultă de rațiune. (Războiul zeilor antici și moderni) © CCC