Ai dreptate, cuvintele lipsesc, inima e plină, vorbele sunt goale, cum putem spune că iubim? Cum să-ţi exprimi iubirea ? Cum aş putea să-i spun asta unei femei ca tine? Cu ce cuvinte să descriu acest amestec de tandreţe, respect, apreciere, admiraţie, devotament şi adoraţie pe care un suflet ca al tău îl naşte într-o inimă ca a mea? Renunţ. Limbajul omenesc nu este făcut pentru a exprima infinitul şi mă mulțumesc doar să îţi spun că te iubesc!
(Scrisoare către Léonie d’Aunet)
© CCC
Fericirea suprema este de a fi iubiti pentru noi insine; sa spunem, mai bine, de a fi iubiti in pofida noastra.
Orice civilizatie incepe prin teocratie si sfarseste prin democratie.
Ce aș schimba din trecutul meu?! Cred că l-aș schimba de tot! Aș schimba tot! În primul rând… mi-aș alege altă profesie. De fapt, intenția mea primă a fost spre medicină. Și am regretat totdeauna că nu am făcut medicina, fiindcă eu cred că aș fi fost de foarte mare folos. În primul rând pentru că îmi este foarte milă de tot ce este viață. Mie mi-e milă și să rup o floare. Pentru că știu că și ea suferă. Nu se poate, dacă sunt celule vii, să nu le doară. De asta v-am spus că, atunci când iți iei un animal în casă, îți iei durere.
Omul nu este un cerc cu un singur centru; este o elipsa cu doua focare. Faptele sunt unul, ideile celalalt.
Nici cei mai buni dintre oameni nu sunt scutiti de egoism.
Păpădie. În vârful unei torțe, o sferă de semințe albe pe care vântul o smulge și o poartă. Un fel de balon de săpun de pajiște care pare să fi fost suflat de pământ.
(Lucruri văzute)
© CCC
Bunatatea este o perla rara (…) Cel care a fost bun trebuie sa traiasca inaintea celui care a fost mare.
Stejarul, acest copac gigantic, pe care l-am comparat cu Shakespeare, are coroana bizara, ramurile noduroase, frunzisul intunecos, coaja aspra; dar el este stejarul.
© CCC Published on May 7, 2012
In ziua in care mila se transforma in bataie de joc, incepe epoca barbariei.
Sufletul nu se lasa prada deznadejdii inainte de a fi epuizat toate iluziile. Sunt unele prabusiri launtrice. O convingere deznadajduita nu patrunde in inima omului fara a inlatura si sfarama unele temelii adanci, care sunt uneori omul insusi. Durerea, cand ajunge la culme, este o destramare a tuturor fortelor constiintei. Acestea sunt raspantii primejdioase. Putini dintre noi ies din ele asemenea lor insisi si neclintiti fata de datoria lor. Cand limita suferintei e depasita, virtutea cea mai statornica isi pierde cumpatul.
Cea mai mare fericire din viaţă este convingerea că eşti iubit.
Sunt unii oameni care, pusi deodata in fata unei intamplari neasteptate, se arata sovaitori si nehotarati, gata sa fie striviti de soarta care pecetluieste brusc sfarsitul. Cei ce merg prea departe cu prevederea trec uneori prin mai multe primejdii decat cei cutezatori.
Si fapturile cele mai crude sunt dezarmate cand li se mangaie puii.
Geniul: supraomul omului.
Idealul este calauza sufletului omenesc.
Bucuria pe care o daruim altora, departe de a se micsora… se rasfrange, se intoarce spre noi si mai vie.
Nu jigni niciodata saracia prin mila.
Viata omeneasca e alcatuita din bine si rau. Durerea se afla vesnic langa bucurie.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.