Citate despre Intelepciune

Drumul spre "intelepciune" sau spre "libertate" este un drum spre centrul fiintei tale. Aceasta este cea mai simpla definitie care se poate da metafizicii in genere.

Înţelept e acela care merge în pas cu vremea sa, în pas cu societatea; iar cine tinde să meargă înapoi... e un nebun.

Inteleptul stie ca evenimentele sunt prilejuite uneori de intamplare, iar alteori de noi insine... El mai stie ca ceea ce vine de la noi este liber de tirania judecatii exterioare, putand fi insotit de elogii sau de blam… Numai intr-o mica masura se conduce inteleptul dupa datele intamplarii. Faptele mari si esentiale sunt produse si dirijate acum, si in viitor, in tot timpul vietii, de catre ratiune.

A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare intelepciune.

Înţelepciunea populară este mai preţioasă decât aurul.

Cel ce pare înțelept printre nebuni pare nebun printre înțelepți. © CCC

Ințelepciunea nu este o meditație asupra mortii, ci asupra vietii. (Etica) "Inţelepciunea omului modern nu este o meditaţie asupra morţii, ci asupra vieţii" Baruch Spinoza Pentru că filosofia sa este o etică a adevăratei libertati și a împlinirii Dorinței ca bucurie autonomă și beatitudine (stare de fericire deplina), Spinoza a fost determinat să ia poziție împotriva moralei morții. Omul înțelept nu se gândește la moarte. In măsura în care are idei adecvate, nu se poate gândi decat la ceea ce este pozitiv în el și nu la neputințele sau eșecurile sale. Fiecare om caută ca ființa lui sa dainuie, iar moartea este contrară naturii sale. Omul liber nu se gândește decat sa trăiasca și să trăiască bine. Pentru că el trăiește sub unicul comandament al rațiunii, nu este condus de frica de moarte, ci isi urmeaza Binele, adica actioneaza, traieste, si isi conserve ființa conform fundamentului ce consta in a cauta ceea ce este cu adevărat util pentru sine. De aceea, el nu se gandeste la nimic mai puțin decât la moarte, iar înțelepciunea lui este o meditație asupra vieții pentru a obtine linistea sufleteasca. Etica (1677) lui Spinoza rămâne un tratat asupra fericirii omeneşti, respectiv, o analiză a sufletului omenesc, a afectelor şi a pasiunilor sale, a tuturor componentelor existenţei individuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, o recomandare educaţională concretă de a  accepta că baza gândirii umane este însăşi prezenţa lui Dumnezeu, adică a înţelepciunii maxime. Spinoza rămâne în istoria eticii prin două contribuţii majore. Prima, stipularea primatului eticii faţă de morală, prin restrângerea  problemei răului numai la lumea omului, natura fiind  nevinovată. Prin trecerea de la judecata morală, care ne lasă pradă imaginaţiei lui “trebuie “, la înţelegerea legii şi a necesităţii care acţionează în lume; numai aşa pasiunile se vor converti în acţiuni, necesitatea se va transforma în libertate, tristeţea va deveni bucurie, iar neputinţa se va metamorfoza în forţă. A doua contribuţie, împletirea înţelepciunii cu bucuria, prin corelarea iubirii de sine cu stabilirea a cât mai multe prietenii. Pentru aceasta, cunoaşterea pe bază de opinie, care trebuie continuată în cunoaşterea rece a cauzelor (ştiinţa), iar de aici trebuie să ne ridicăm la cunoaşterea care fructifică şi iubirea a tot ce există, deoarece fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte. In felul acesta, se micşorează şi distanţa dintre ideal şi real.

Bunii predicatori Oferă roade și nu flori. Proverb italian   Buoni predicatori Dan frutti e non fiori. © CCC

Un om înțelept se recunoaște după cele ce știe, iar noblețea i se vede în conduită. (Proverb egiptean din Învățăturile lui Ptahhotep, marele vizir din perioada Dinastiei a V-a, după copie manuscrisă – Prisse Papyrus / Papirusul Prisse (Luvru))

Singurătatea este o detașare care duce la o revărsare a preaplinului. Dacă nu dă roade, este doar izolare. (Spiritul singurătății) © CCC

Un om inteligent are o minte activă. Un om înțelept are și o inimă în lucrare. În fine, un sfânt are și un trup pe potrivă.

Adevărata înțelepciune constă în a nu părea înțelept. (Prometeu înlănțuit)

Cel ce dorește să exceleze în înțelepciune nu trebuie să se lase condus de femei. Proverb arab © CCC

Să nu ne luăm prea în serios. Niciunul dintre noi nu deține monopolul înțelepciunii. În 1991, URSS s-a prăbușit în cele din urmă. Lumea, așa cum a existat de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, separată în două tabere inamice, se schimbă. În timpul discursului tradițional de Crăciun, Regina a rostit aceste câteva cuvinte pline de smerenie. © CCC

Mulți își imaginează că iubirea va pune capăt singurătății lor, dar singurătatea este cea care permite iubirii să înflorească și să dureze. (Spiritul singurătății) © CCC

Ah! Dragă Iubire, furiile tale, zâmbetele tale, marea ta voință și datoria ta, venirea și fuga ta, ce putem înțelege din toate astea? (Hadewijch din Anvers) © CCC

Este mai ușor să fii înțelept pentru alții decât pentru tine însuți. (Maxime)

Urăsc înțelepții pentru că sunt comozi, fricoși și rezervați. Iubesc mult mai mult pe oamenii dominați de mari pasiuni care îi devoră până la moarte, decât egalitatea de dispoziție a înțelepților, ce îi face insensibili atât la plăcere, cât și la durere. Înțeleptul nu cunoaște tragicul pasiunii, nu cunoaște frica de moarte, precum nu cunoaște avântul și riscul, eroismul barbar, grotesc sau sublim. Sufletul lui nu vibreazã, este rece și înghețat. De aceea vorbește în maxime și dă sfaturi. Alura lui de transcendență și superioritate îl face incapabil de tragedii, de dramatism infinit sau de exaltare eroică. Înțeleptul nu trăiește nimic și nu simte nimic, nu dorește și nu așteaptã nimic (...). Existența de înțelept este sterilă și goală, fiindcă este complet lipsită de elemente contradictorii, de antinomii și deznădejdi, fiindcă nu cunoaște tragismul marilor pasiuni. Sunt infinit mai fecunde acele existențe care, trăgând toate consecințele, nu încetează de a se contrazice, nu încetează a fi devorate de contradicții organice și insurmontabile. Resemnarea înțeleptului răsare dintr-un gol interior, iar nu dintr-un foc lăuntric. Prefer să mor de un foc interior decât de vidul și resemnarea înțeleptului. (Pe culmile disperării)

E o mare nenorocire de a nu avea destul spirit pentru a vorbi ce trebuie si nici destula minte pentru a tacea. Iata principiul impertinentei.

Intre doua cai rele, inteleptul trebuie sa urmeze pe cea mai putin rea.