Ma tem de faptul ca istoria sistematizeaza, ca este o interpretare personala, care nu se recunoaste ca atare, sau, dimpotriva, ca scoate in evidenta cu agresivitate o teorie, ea insasi trecatoare, pe care o ia drept adevar.
Reprezentarea artistica a istoriei este mai stiintifica si mai severa decat istoriografia serioasa. Intr-adevar, poezia prinde samburele si esenta, iar relatarea exacta insira doar amanuntele.
Din istorie, îmi plac doar anecdotele.
© CCC
Istoricii ajung să extragă mai multe volume dintr-un personaj despre care nu se știu prea multe lucruri. Este un mod de a contempla universul într-un balon de săpun.
© CCC
Istoria Galiei este istoria eforturilor pe care o mare comunitate, care nu a fost niciodată o rasă și care a reușit cu mare dificultate să devină o națiune, le-a făcut pentru a dobândi existența, pentru a dobândi personalitate.
(De la Cezar la Carol cel Mare: de la origini până în anul 1000)
© CCC
Istoria umanității devine din ce în ce mai mult o cursă între educație și catastrofă.
(Compendiu de istorie)
© CCC
În atâtea cazuri, păcatele de azi sunt păcatele de ieri, repetate, agravate, tocmai pentru că au fost ascunse, iar istoricii, de teamă că li se va reproșa lipsa de patriotism, au preferat să tacă.
(O istorie sinceră a poporului român)
Este imposibil să scriem istoria antică pentru că nu avem suficiente surse și este imposibil să scriem istoria modernă pentru că avem prea multe.
(Clio, 1909)
© CCC
Istoria nu-i altceva decat povestea felului in care oamenii au luat lucrurile in propriile lor maini si in care s-au varat pe ei si pe altii in bucluc din pricina asta.
Istoria este stiinta a ceea ce nu se intampla de doua ori.
Istoria este cea dintai carte a unei natiuni...caci intr-insa... isi vede trecutul, prezentul si viitorul.
Istoria e o simpla anecdota prost povestita.
Istoria se repeta la nesfarsit.
© CCC
Ceea ce istoria nu uita devine legenda. Ceea ce istoria uita devine istoriografie.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.